ABSTRACT: Calitatea de coordonator al Departamentului pentru copii și tineret ATENEUL SFÂNTULUI PANTELIMON, îmbinată cu interesul pentru principiile de comunicare socială instituțională bisericească după care mă ghidez în această activitate (ex: ”FĂ ȘI SPUNE CE AI FĂCUT!”), m-a adus în situația în care să îmi pun problema modului în care Biserica se poate relaționa cu tânăra generație.
Principala mea constatare este aceea că dacă apar dificultăți în relaționarea noastră cu tinerii acestea sunt determinate de atitudinea față de păcat și, mai ales, de păcătoși. Dacă am presupune prin absurd că tuturor medicilor le-ar fi silă de proprii pacienți și de efectele bolii de care aceștia suferă asupra corpului lor ne-am da seama cam câți bolnavi ar fi tratați cum se cuvine. Probabil că niciunul! Faptul că societatea se adâncește în păcat indică o nevoie mai mare de compasiune a Bisericii pentru păcătoșii care suferă. Este drept! Niciodată Biserica nu ne-a condamnat pe noi, păcătoșii! Dar, când păcatul este perceput și acceptat de noi ca fiind parte a ființei noastre (eroare ontologică!), este greu să mai înțelegi că Biserica condamnă păcatul a cărui sursă, interesant, de fapt este neutră. Când Biserica și păcătoșii se ceartă, în sensul că nu se înțeleg, diavolul se bucură cel mai mult!
Păcatul ne îndepărtează pe unii de ceilalți și, astfel, devine sursa înstrăinării noastre de semeni și de Dumnezeu. Noțiunea de ”aproape” se referă la faptul că suntem în proximitatea sau vecinătatea păcătoșilor fără a manifesta silă de cel căzut în păcat, iar această atitudine deschisă a noastră îl face pe acesta să simtă că a găsit în noi salvarea. Prietenia cu păcătosul nu înseamnă întovărășire spre a săvârși păcatul în comun, ci compasiune și oferirea ajutorului față de suferința celui păcătos. Chiar dacă, aparent, răutatea care întovărășește păcatul ne face să presupunem că păcătosul se simte bine în păcatul lui, nu trebuie să cădem în capcana de a crede că ”îi merge bine”! Fals! De multe ori starea de ”bine” a păcătosului funcționează ca o mască care-i acoperă suferința interioară. Nu există ”terapie” mai nimerită pentru alinarea suferinței păcătosului decât învecinarea sa cu omul virtuos, căruia nu-i este teamă de vreo contaminare.
Din păcate, există riscul ca atunci când ne ferim de ”microbul” păcatului să alegem să ne ferim și de omul păcătos. Acesta simte și se îndepărtează și mai tare de noi și, mai grav, de soluția vindecării sale. Există o radicalizare a celor care se tem de păcat, în sensul încercării ruperii oricăror legături cu ceea ce cred ei că reprezintă sursa păcatului, adică păcătosul. Dar, oare, cine este fără de păcat?
Dacă ne-am conștientiza starea de păcătoșenie a fiecăruia dintre noi, cred, am realiza că tocmai ceea ce credem că ne desparte, de fapt ne unește: vulnerabilitatea faţă de păcat. Când manifestăm frică și silă de omul păcătos înseamnă că am fost deja contaminați, că suntem deja în ”tovărășia” păcatului. Poate nu chiar a celuia de care ne scârbim, dar cu siguranță a unei alte forme de păcat, poate chiar mai gravă.
Tănăra generație este expusă excesiv păcatului. Simte acest lucru, așa cum simte că noi, cei care ne credem ”sfinți”, suntem expuși la acesta în egală măsură. Ceea ce deranjează este faptul că noi negăm acest lucru, ca și cum n-am fi gustat din acesta, deși propriul miros de multe ori ne trădează, ca și cum am fi mâncat usturoi. Ceea ce ține la distanță tinerii de generațiile care merg mai des la Biserică este tocmai demagogia și dublul limbaj. Din acest punct de vedere, cred, că tinerii ar trebui să accepte faptul că Biserica - poartă de intrare în Împărăția lui Dumnezeu și laborator al mântuirii - este și o formă de ”spital” în care ne luptăm cu boala păcatului, iar nu o ”oază” de refugiu a celor care se cred pe sine deja salvați de păcat, adică mântuiți. Oricum ar fi, nici lor nu trebuie să le fie silă să intre în Biserică, așa cum nu le este silă să meargă în vizită la un pacient bolnav internat la spital, chiar dacă este de cele mai multe ori neplăcut.
Poate că dacă am ”trata” altfel problema păcatului, am ști să devenim ”aproapele” tinerei generații, tovărășie ca o fuziune în bine pe care o clamează și ea la rândul ei, dar care întărzie să se realizeze din păcate din cauza silei și scârbei pe care o resimțim cu toții după săvârșirea unui păcat, Dumnezeu să ne ierte!
PS. Astăzi, 5 martie 2016, tineri creștini formați în biserica Sf. Pantelimon-Foișorul de Foc de generații de preoți misionari, din care au făcut parte pr. Petru Gh. Savin, pr. Gh. Popescu Colibași, pr. Pâslaru Ioan etc., au împărțit din proprie inițiativă persoanelor sărace sau vârstnice din parohie o masă cu ocazia Moșilor de iarnă. Întâlnirea mea cu acești tineri deosebiți, survenită după redactarea acestor rânduri, mi-a relevat faptul că aceștia și-au însușit lecțiile comportamentale de la ”școala vieții”.
Oare câți dintre noi pot spune că au absolvit cu brio cursurile acestei ”școli”, așa cum au făcut-o deja unii dintre acești tineri cărora, sincer, țin să le mulțumesc și pe această cale pentru ”Masa Moșilor de iarnă” oferită credincioșilor noștri din parohie aflați în dificultate. Din experiența întâlnirilor anterioare avute cu ei, pot spune că de la acești tineri am învățat personal că de semeni te apropii cu adevărat doar oferindu-le ajutorul atunci când sunt în necazuri și supărări.
Dar, mai de apreciat sunt pentru grija ce o manifestă față de noii veniți, care li se alătură acestor tineri virtuoși spre a-și schimba propria viață! Ei bine, pe acești tineri i-am avut alături la fiecare proiect timp de aproape opt ani, de când s-a reînființat Departamentul ATENEUL SFÂNTULUI PANTELIMON, cu speranța că cei mai noi dintre membrii vor călca pe urmele lor și vor învăța de la aceștia, mai ales, solidaritatea pe care o manifestă în săvârșirea împreună a faptelor bune, sprijinind temeinic Biserica și slujitorii ei, așa cum au moștenit această ”lecție de viață” de la generațiile anterioare care îi includ și pe părinții lor.
Poate că dacă am ”trata” altfel problema păcatului, am ști să devenim ”aproapele” tinerei generații, tovărășie ca o fuziune în bine pe care o clamează și ea la rândul ei, dar care întărzie să se realizeze din păcate din cauza silei și scârbei pe care o resimțim cu toții după săvârșirea unui păcat, Dumnezeu să ne ierte!
PS. Astăzi, 5 martie 2016, tineri creștini formați în biserica Sf. Pantelimon-Foișorul de Foc de generații de preoți misionari, din care au făcut parte pr. Petru Gh. Savin, pr. Gh. Popescu Colibași, pr. Pâslaru Ioan etc., au împărțit din proprie inițiativă persoanelor sărace sau vârstnice din parohie o masă cu ocazia Moșilor de iarnă. Întâlnirea mea cu acești tineri deosebiți, survenită după redactarea acestor rânduri, mi-a relevat faptul că aceștia și-au însușit lecțiile comportamentale de la ”școala vieții”.
Oare câți dintre noi pot spune că au absolvit cu brio cursurile acestei ”școli”, așa cum au făcut-o deja unii dintre acești tineri cărora, sincer, țin să le mulțumesc și pe această cale pentru ”Masa Moșilor de iarnă” oferită credincioșilor noștri din parohie aflați în dificultate. Din experiența întâlnirilor anterioare avute cu ei, pot spune că de la acești tineri am învățat personal că de semeni te apropii cu adevărat doar oferindu-le ajutorul atunci când sunt în necazuri și supărări.
Dar, mai de apreciat sunt pentru grija ce o manifestă față de noii veniți, care li se alătură acestor tineri virtuoși spre a-și schimba propria viață! Ei bine, pe acești tineri i-am avut alături la fiecare proiect timp de aproape opt ani, de când s-a reînființat Departamentul ATENEUL SFÂNTULUI PANTELIMON, cu speranța că cei mai noi dintre membrii vor călca pe urmele lor și vor învăța de la aceștia, mai ales, solidaritatea pe care o manifestă în săvârșirea împreună a faptelor bune, sprijinind temeinic Biserica și slujitorii ei, așa cum au moștenit această ”lecție de viață” de la generațiile anterioare care îi includ și pe părinții lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu