miercuri, 18 aprilie 2012

SAPTAMA PATIMILOR (Despre Patimile Mântuitorului Iisus Hristos)

Ultima săptămână a Postului Paştelui, care începe cu Duminica Floriilor, este numită Săptămâna Patimilor. În aceste zile, credincioşii retrăiesc suferinţele Mântuitorului Iisus Hristos, picurând în suflete lacrimi pentru patimile îndurate de Fiul lui Dumnezeu: trădare, bătăi, insulte, răstignire pe Cruce. Toţi creştinii ortodocşi cred că numai patimile Domnului Iisus Hristos puteau mântui firea omenească din blestemul păcatului strămoşesc. În cel de-al patrulea articolul din Crezul Bisericii se precizează: "şi (Iisus Hristos – nn) S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, a pătimit şi S-a îngropat". Acest articol reprezintă o sinteză a învăţăturii despre patimile Domnului Iisus Hristos.

Mântuitorul Iisus Hristos a fost răstignit pentru mântuirea oamenilor. Acest lucru înseamnă, după profeţia proorocului Isaia (Isaia 53, 4 - 5), că "El (Mântuitorul Iisus Hristos) a luat asupra-şi bolile noastre şi cu durerile noastre s-a împovărat ... El a fost străpuns pentru păcatele noastre şi a pătimit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat". Mai mult, prin jertfa Sa răscumpărătoare, adică prin sângele pe care El l-a vărsat pe cruce (Coloseni 1, 20), Iisus Hristos ne-a împăcat cu Dumnezeu, motiv pentru care Cruce a fost transformată din instrument de tortură în steagul de biruinţă al creştinilor. Creştinii se fac părtaşi ai jertfei de pe cruce a Mântuitorului prin Sfânta Împărtăşanie sau Sfanta Euharistie. Aceasta reprezintă Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos care se oferă credincioşilor spre iertarea păcatelor, sub chipul pâinii şi al vinului. Sfânta Euharistie sau Sfânta Jertfă se săvârşeşte la Sfânta Liturghie. De aceea Sfânta Liturghie se mai numeşte şi "slujba împăcării" cu Dumnezeu (II Corinteni 5, 18).

Primele trei zile din Săptămâna Patimilor constituie un prolog al Sfintelor Patimi ale lui Hristos. În zilele de luni şi marţi atenţia creştinilor este concentrată asupra ultimelor învăţături ale Domnului, în timp ce în ziua de miercuri Biserica a rânduit ca fiecare credincios sa ia aminte la două exemple concrete: primul, cel al păcătoasei desfrânate, care, aduce în această zi, cu mare căinţă şi lacrimi, mir de mult preţ şi ungându-L pe Hristos, devenind mironosiţă; cel de-al doilea exemplu, al lui Iuda, ucenicul care, deşi apropiat de Domnul, L-a vândut pentru treizeci de arginţi fariseilor şi cărturarilor care voiau să-L ucidă. Gestul lui Iuda a făcut ca, mai târziu, ziua de miercuri să fie declarată zi de post, ea fiind, alături de vineri (ziua în care Iisus a fost răstignit), una din cele două zile ale săptămânii în care trebuie să postească creştinii de-a lungul anului.

În Joia Mare, sunt prăznuite patru lucruri: spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina Domnească la care s-a instituit Taina Împărtaşaniei (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către cei ce voiau să-L ucidă. "Astăzi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape". Aceste cutremurătoare cuvinte sunt rostite de preot încă din seara Sfintei Joi, când acesta iese din Sfântul Altar purtând în spate Crucea lui Hristos. În această zi, se săvârşeşte slujba denilor care evidenţiază momentele dramatice legate de Patimile şi Jertfa lui Hristos. Denia din Joia Patimilor, cunoscută şi sub numele de Denia celor 12 Evanghelii, recapitulează şi actualizează în conştiinţa credincioşilor istoria mântuirii, începând cu Cina cea de Taină şi continuând cu prinderea Mântuitorului în grădina Ghetsimani, aducerea Lui la arhiereii Ana şi Caiafa, condamnarea de către Sinedriu, judecarea de către pilat, batjocurirea, răstignirea, moartea şi punerea Sa în mormânt. Joia Mare mai este numitã Joia Patimilor sau Joia Neagrã. În această zi, gospodinele vopsesc ouăle în roşu. Semnificaţia oului în creştinism este aceea a mormântului, a unui spaţiu închis, care prin spargere lasă viaţa să iasă.

Vinerea Mare este ultima vineri dinaintea Sărbătorii de Paşti (din Săptămâna Mare ) şi se mai numeşte şi Vinerea Patimilor (ziua patimilor şi răstignirii lui Iisus) sau Vinerea Seacă (pentru că, pentru cei mai mulţi creştini este zi de post negru, adică nu se mănâncă şi nu se bea nimic toată ziua). După o noapte de stat în închisoare, îndurând umilinţa şi biciuirile nemiloase, în ziua de vineri, Mântuitorul Iisus Hristos este dus înăuntrul curţii şi îmbrăcat într-o mantie roşie. Pilat îl arată poporului zicând: "Iată Omul!” Mulţimea agitată de farisei şi cărturari au început să strige ca ieşită din minţi: "Răstigneşte-L, răstigneşte-L! Ia-L, ia-L şi-L răstigneşte!”. Ostaşii îl scot afară legat de mâini pe Iisus. Apostolii, ucenicii, toţi aceştia L-au lăsat şi au fugit. Nu mai are pe nimeni lângă El. Era lovit peste mâini, peste spate; pe cap i s-a pus o coroană de spini, o trestie în mână şi, îngenunchind, îi strigau: "Bucură-Te, împăratul iudeilor!” Tras de funii printre loviri, cu Crucea-n spate, se îndreaptă spre Golgota. La o răspântie, i se înfăţişează o fecioară numită Veronica care-I şterge cu o mahramă sudorile amestecate cu sânge de pe faţa Sa, imprimându-i-se faţa Domnului Iisus Hristos pe acea mahramă. Crucea fiind foarte grea, a căzut sub greutatea ei. Atunci ostaşii au silit pe un om, Simion Cirineanul, să-I ducă Crucea până în vârful Golgotei.
Piroanele reci, groase şi ruginite, I-au străpuns mâinile şi picioarele. La ridicarea Crucii trupul se lasă greu, iar rănile de la mâini şi picioare se lărgesc. În Vinerea Mare nu se mai slujeşte Sfânta Liturghie, pentru că Însuşi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum, dar se ţine post negru. Aceleaşi lucruri sunt valabile şi pentru Sâmbăta Mare. Prohodul Domnului de vineri seara este ultima etapa a tânguirii Mântuitorului Iisus Hristos, Care se află acum în mormânt. La sfârşitul slujbei se înconjoară biserica cu Sfântul Aer, pe sub care trec apoi toţi credincioşii. Numit şi Epitaf, Sfântul Aer este o pânză de in, de catifea sau de mătase pe care se află imprimată, brodată ori zugrăvită icoana înmormântării Domnului. Epitaful simbolizează trupul mort al lui Hristos.

În ziua de sâmbătă, se pomeneste moartea, înmormântarea şi petrecerea în mormânt a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iosif din Arimateea, ucenic al lui Iisus Hristos, s-a dus la Pilat şi la rugat să-i dea trupul Lui Iisus Hristos pentru al îngropa în mormântul său.
Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a trăit printre oameni doar 33 de ani. Moartea Sa a fost extrem de violentă. A fost torturat şi crucificat, dar a treia zi a Înviat. Moartea lui semnifică o jertfă pe care El a adusă pentru mântuirea oamenilor. Astfel, misiunea lui Iisus Hristos în lume nu se încheie cu moartea Sa, ci cu Învierea.

Existenţa lui Iisus printre oameni, moartea Sa şi mai ales Învierea Sa au o semnificaţie învăluită în Taină. Un lucru însă este clar: Mântuitorul Iisus Hristos ne-a promis o Viaţă veşnică, iar Învierea Sa este chezăşia vorbelor Sale. Învierea a deschis vieţii omeneşti o privire spre zarea veşniciei, a luat morţii rolul şi caracterul de sfârşit tragic şi dureros.

2 comentarii:

Anonim spunea...

O povestire detaliata si o exprimare foarte frumoasa!
Dumnezeu sa te binecuvanteze pentru ca ai descris ceea ce s-a intamplat in Saptamana Patimilor si celor ce au nevoie sa stie !

Anonim spunea...

Da...aceasta este esența....Învierea a deschis vieţii omeneşti o privire spre zarea veşniciei, a luat morţii rolul şi caracterul de sfârşit tragic şi dureros.