miercuri, 18 noiembrie 2009

MOARTEA, DESPĂRŢIRE NEFIREASCĂ A SUFLETULUI DE TRUP

C U V Â N T
Duminica a 26-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina)
Sf. Ap.: Filimon, Arhip şi Onisim; Sf. Mc.Cecilia; Ap. Efeseni 5, 8-19; Ev. Luca 12, 16-21; glas 7, voscr. 2

MOARTEA, DESPĂRŢIRE NEFIREASCĂ A SUFLETULUI DE TRUP

Motto: „…vor cere de la tine sufletul tău” (Lc. 12, 20).
ODIHNA VEŞNICĂ. De regulă, „Mântuitorul – spune Sf. Chiril al Alexandriei - a interpretat lumea ca ţarină. Deci trebuie folosită şi ea spre dovedirea sfinţeniei şi a dreptăţii la judecata dumnezeiască. (…) „Nu lucraţi pentru mâncarea care se strică, ci pentru mâncarea ce rămâne pentru viaţa veşnică (In. 6, 27)” (în Scrieri, partea a IV-a: Comentariu la Evanghelia Sf. Ioan, PSB, vol. 41, EIBMOR, 2000,, p. 237)”. Prin urmare, vorbeşte şi despre o zi de odihnă. În acest sens, adaugă acest Sfânt Părinte al Bisericii: “Căci Dumnezeu le-a procurat fiilor lui Israel în pustie mana ca o rouă şi le-a dat pâinea îngerilor, apoi le-a stabilit şi legea privitoare la ea prin proorocul Moise. Căci le-a grăit astfel: „Mâncaţi astăzi. Căci este sâmbăta (în cinstea) Domnului. Nu o veţi afla în câmp. Şase zile veţi aduna. Iar ziua a şaptea este sâmbăta; nu veţi afla mană în ea” (Ieş. 16, 25-26). Prin aceasta arată că înainte de sfârşitul veacurilor trebuie să adunăm prin osteneală ceea ce ne este de folos şi ne hrăneşte spre viaţa veşnică, precum aceia, străbătând larga pustie, adunau pretutindeni mana spre hrană, dar în ziua a şaptea, adică spre sfârşit, timpul adunării celor de folos se va termina şi ne vom bucura, după spusa Psalmistului, de cele procurate mai înainte: „Rodul ostenelilor tale vei mânca” (Ps. 127, 2). (Idem, p. 338).

OSÂNDA VEŞNICĂ. Dar, din păcate, lumea aceasta este o ţarină roditoare şi pentru vrăjmaşul omului, dând acestuia “o hrană bogată şi oferindu-i acestuia o grămadă de suflete drept mâncăruri alese”, după cum se exprimă Sf. Chiril al Alexandriei (în Scrieri, partea a IV-a: Comentariu la Evanghelia Sf. Ioan, PSB, vol. 41, EIBMOR, 2000, p. 40 ). În mod surprinzător, Sfântul Vasile cel Mare afirmă că puterea tiranică a vrăjmaşului diavol asupra lumii în care trăim a fost rânduită de Dumnezeu din cauza neascultării oamenilor: ”Văzându-se aruncat jos dintre îngeri, (satan – n.n.) n-a suferit să vadă pe pământean înălţat, prin propăşirea în virtute, la vrednicia îngerilor. Dar, pentru că a ajuns duşmanul nostru, Dumnezeu a rânduit să avem duşmănie faţă de el, prin cuvintele spuse şarpelui se referă la diavol: vrăjmăşie voi pune între tine şi sămânţa ei (Fac. 3, 15)” (în Scrieri, partea I, PSB, vol. 17, EIBMOR, 1986, p. 444).

Spre exemplu, aşa cum Adam şi Eva au fost alungaţi din Paradis pentru că au mâncat din „pomul cunoştinţei binelui şi răului”, urmaşii acestor protopărinţi ai noştri se vor întoarce într-un asemenea Paradis prin împărtăşirea cu trupul şi sângele Mântuitorului nostru Hristos sub chipul pâinii şi vinului, fructul recomandat nouă de data aceasta de Dumnezeu. În ambele cazuri, după cum lesne se poate observa este vorba de ascultare. Dacă nici de data aceasta, fiind „în lume”, nu-L vom asculta pe Dumnezeu şi să gustăm din ce ne recomandă El, nu vom dobândi odihna veşnică pe care Adam şi Eva o pierduseră din pricina neascultării lor.

DOUĂ ÎNVIERI: CEA SUFLETEASCĂ ŞI CEA TRUPEASCĂ. Până la Naşterea Mântuitorului Hristos şi primirea Botezului creştin, Satan avea puterea de a lucra direct în sufletul oamenilor. Prin încreştinare, cu toate că Satan este scos afară din suflet prin Sfântul Botez, i se îngăduie să lucreze în suflet prin trup. Conştient de puterea pe care o mai are, totuşi, diavolul asupra trupului uman, Sf. Apostol Pavel spune: „Şi măcar că omul nostru cel din afară se strică, dar cel dinăuntru se înnoieşte din zi în zi” (II Cor. 4, 16). De aceea, noi, urmaşii lui Adam, trebuie să înviem de două ori, o dată cu sufletul la Botez, şi o dată cu trupul la începutul veacului viitor.

Despre învierea cu sufletul, numită „a doua naştere, ”Mântuitorul Hristos vorbeşte cu fruntaşul iudeilor, fariseul Nicodim: „Iar Nicodim a zis către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre a doua oară în pântecele mamei sale şi să se nască? Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 2, 4-5). Despre învierea cu trupul, Sf. Ap. Pavel face următoarea mărturisire, arătând diferenţa dintre trupul mort şi cel ce va învia şi făcând o analogie între trupurile morţilor înviaţi şi noutatea grâului încolţit din bobul cel vechi care s-a semănat în pământ: “Dar va zice cineva: Cum înviază morţii? Şi cu ce trup au să vină? Nebun ce eşti! Tu ce semeni nu dă viaţă, dacă nu va fi murit. Şi ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăunte gol, poate de grău, sau de altceva din celelalte; Iar Dumnezeu îi dă un trup, precum a voit, şi fiecărei seminţe un trup al său” (I Cor. 15, 35-38).

FII NEASCULTĂRII, SLUJITORII DIAVOLULUI. Deosebirea între omul nebotezat şi cel botezat constă în faptul că în primul caz, harul lucrează din afara sufletului asupra lui, în timp ce, prin Taina Botezului, harul se sălăşluieşte chiar în el însuşi Chiar dacă Mântuitorul nostru Hristos, “primul suflet care nu poate fi reţinut în iad” – după cum îl defineşte Pr. Dumitru Stăniloae (în Teologia Dogmatica Ortodoxă, vol. II, EIBMOR, 1997, p. 80) -, a adus lumii vestea mântuirii, omenirea nu poate considera că a scăpat de ameninţarea exercitată în continuare de diavol care continuă să lucreze în „fiii neasculării” (Efes. 2, 2). De aceea, prin râvnă duhovnicească trebuie să lucreze continuu la tămăduirea sa sufletească.

Din cauza colaborării sale cu aceşti oameni păcătoşi, diavolul - în ciuda firii sale necorporale - este supranumit şi „conducătorul lumii”, după cum afirmă Sf. Vasile cel Mare: „Dregătoria lui este de conducător, tot potrivit cuvintelor apostolului: lupta noastră este împotriva începătoriilor, împotriva conducătorilor întunericului acestuia (Efes. 6, 12). Locul în care-şi are sediul conducerea lui este aerian, după cum spune acelaşi apostol: Împotriva conducătorului, care stăpâneşte în văzduh, a duhului, care lucrează acum în fiii neasculării (Efes. 2, 2). De aceea se numeşte şi conducător al lumii, deoarece conducerea lui se exercitează în jurul pământului. Aşa spune Domnul: Acum este judecata lumii acesteia; acum conducătorul lumii acesteia se va izgoni afară (Ioan 12, 31)” (Ibidem, p. 445).

DOUĂ PEDEPSE: MOARTEA SUFLETULUI ŞI PIERDEREA ÎMPĂRĂŢIEI CERURILOR. Dar, aşa cum putem vorbi de două învieri, în egală măsură, vorbim şi de două pedepse, după cum consideră Sf. Ioan Gură de Aur: „Dacă te uiţi cu atenţie, vezi că sunt două pedepse; că acela dat focului pierde negreşit şi împărăţia cerurilor. Pedeapsa din urmă e mai cumplită decât cea dintâi. Cunosc mulţi oameni care se tem numai de iad; eu, însă, spun că mult mai amară decât chinul iadului este pierderea slavei din împărăţia cerurilor”. (în Scrieri, partea a III-a, PSB, vol. 23, EIBMOR, 1994, p. 305).

Prima pedeapsă se datorează acuzelor pe care diavolul le aduce omului păcătos şi constă în moartea sufletului. De aici, expresia din parabola bogatului căruia i-a rodit ţarina: „…vor cere de la tine sufletul tău” (Lc. 12, 20). “Se numeşte diavol – spune Sf. Vasile cel Mare -, pentru că este în acelaşi timp şi colaborator al păcatului nostru şi acuzator; se bucură de pierderea noastră, dar şi denunţă faptele noastre. Firea lui este necorporală, potrivit cuvintelor apostolului: lupta noastră nu este împotriva sângelui şi trupului, ci împotriva duhurilor răutăţii (Efes. 6, 12)” (Ibidem, p. 445).

Cu toate acestea, chiar dacă îşi poate exercita puterea asupra lumii acesteia, orice lucrare diavolească încetează înaintea porţilor Împărăţiei Cerurilor. În acest caz, pedeapsa – aplicată chiar şi diavolului - se manifestă prin interzicerea accesului în interiorul acestei Împărăţii. Această pedeapsă începe din această viaţă în care îşi exercită puterea diavolul, unde s-a creat o breşă prin Întruparea Mântuitorului nostru Hristos, după cum spune Sf. Vasile cel Mare: „Aşadar, pentru că a fost doborâtă tirania diavolului, iar spaţiul din jurul pământului a fost curăţit prin patima cea mântuitoare, care a împăcat cele de pe pământ şi cele din cer (Col. 1, 20), ni se făgăduieşte împărăţia cerurilor. Ioan Botezătorul a spus: S-a apropiat împărăţia Cerurilor (Mt. 3, 2)” (Ibidem, p. 445).

MOARTEA, DESPĂRŢIRE NEFIREASCĂ A SUFLETULUI DE TRUP. “Dacă morţii nu înviază, să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri!”,spune cu ironie Sf. Ap. Pavel (I Cor. 15, 32). Bogatul din pilda de astăzi, sub influenţa pornirilor sale păcătoase, este o victimă a concepţiei greşite, ironizate de Sf. Ap. Pavel, că sufletul este creatură trupească: “Şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te” (Lc. 12, 19). Când spune că sufletul său se poate susţine prin materie, bogatul căruia i-a rodit ţarina afirmă coruperea fără sfârşit şi moartea sufletului. Ori, cei care gândesc că moartea durează veşnic şi se manifestă şi în suflet sunt tocmai cei ce îi slujesc diavolului, fiii neasculării, şi care planifică venirea lui Antihrist, conform Sf. Masim Mărturisitorul (Scrieri şi epistole hristologice şi duhovniceşti, partea a II-a, PSB, vol. 81, EIBMOR, 1990, p. 53). Sf. Maxim Mărturisitorul specifică în acest sens: „Căci dacă trupul va învia, cum zic ei, după chipul vieţii prezente, umplut întocmai ca el cu sucurile ce luptă între ele, şi se va hrăni ca el în ziua înfricoşătoare a venirii Domnului, după sfârşitul acestei lumi, socotesc că ei nu propovăduiesc altceva prin acestea – ca să spun pe scurt, lăsând cele multe câte se pot spune – decât moartea eternă şi coruperea fără sfârşit. Fiindcă dacă moartea e stricarea trupurilor care se constituie mereu, iar trupul care se constituie mereu prin primirea mâncărurilor se strică evaporându-se prin curgere, din pricina luptei sucurilor din el, din care s-a şi constituit, ei vestesc că moartea durează veşnic datorită sucurilor prin care susţin că se constituie trupul după înviere.”(Ibidem, p. 55-56). Ori, despre învierea trupului ştim de la Sf. Ap. Pavel că se va face după chipul vieţii veşnice, nu a celei prezente: „Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest (trup) muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: "Moartea a fost înghiţită de biruinţă” (I Cor. 15, 54). Prin urmare, bogatul căruia i-a rodit ţarina va beneficia de efectele învierii din morţi la sfârşitul veacurilor, dar trupul şi sufletul său nestricăcioase, dar suferinde, ruşinate şi ocărâte (Daniel 12, 2; Matei 5, 29) vor fi aruncate "în iezerul de foc şi de pucioasă şi vor fi chinuite acolo, zi şi noapte, în vecii vecilor" (Apoc. XX, 10).

(Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU, Biserica Sf. Pantelimon din Bucureşti, 22 noiembrie 2009)

Niciun comentariu: