ŞI TOTUŞI DUMNEZEU EXISTĂ!

Problema secularizării religiei cu care se confruntă astăzi România, datorată în mare parte ispitelor marketingului religios, demonstrează adâncimea până la care a pătruns păcatul în fiinţa conaţionalilor noştri, păcat care nu-i lasă să mai asculte şi să mai urmeze cu deplină convingere învăţătura Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Adevărul este că, din punct de vedere religios, contemporanii noştri sunt mult mai nevolnici decât par! Astăzi, mai mult ca oricând, dacă ar fi să aleagă între minuni şi Dumnezeu, românul ar alege minunea. În mod paradoxal, creştinii noştri par a avea nevoie mai degrabă de minuni, decât de Mântuitorul nostru Hristos!

Suntem pe cale să devenim un popor care, preferând miracolele ieftine, Îl ignoră din ce în ce mai mult şi la toate nivelele pe autorul acestora, adică pe Însuşi Dumnezeu. Ce deosebire mai este, oare, între acest tip de gândire şi teoria în vogă a cosmologului Stephen Hawking care, în cartea „The Grand Design" („Măreaţa arhitectură" - trad.), afirmă că Dumnezeu nu a jucat niciun rol în crearea Universului? Apetitul românilor pentru minuni, prin substituirea lui Dumnezeu, indică un nivel crescut de secularizare a religiei şi nevoia de refacere morală a acestui popor.

Şi, totuşi, Dumnezeu există! Una din cauzele care au condus la secularizarea religiei prin substituirea neruşinată a lui Dumnezeu cu "vânzătorii de minuni" o constituie faptul că, în general şi din păcate, românul se teme mai mult de izolare decât de eroare. Pentru a se diminua sau chiar a se elimina această stare de incompatibilitate, conform principiului disonanţei cognitive, este nevoie de o schimbare de atitudine. În asemenea situaţii, spun autorii teoriei disonanţei cognitive, situarea Adevărului (care este Mântuitorul nostru Hristos) deasupra oricărei autorităţi sau celebrităţi determină tendinţa specifică a diferitelor tipuri de sisteme către o stare de organizare internă şi către una de echilibrare cu mediul înconjurător. Pentru a nu cădea în mreaja ispitelor marketingului religios şi, implicit, a "vânzătorilor de minuni", este nevoie de o emancipare misionară care, pe de o parte, să conducă la o asumare responsabilă şi la o profundă angajare în propagarea valorilor creştine, iar pe de altă parte, să ajute fiecare persoană să trăiască o viaţă bisericească fără inhibiţii, axată pe bucuria întâlnirii unui creştin cu altul şi, în primul rând, cu Dumnezeu.

Sf. Ap. Pavel ne învaţă ca „nimeni, dar, să nu vă înşele printr-o prefăcut smerenie şi printr-o făţarnică închinare la îngeri, încercând să pătrundă în cele ce n-a văzut, şi îngânfându-se zadarnic cu închipuirea lui trupească” (Col, 2, 18). Din interese comerciale, însă, întreaga societate românească contemporană păcătuieşte prin a susţine şi a alimenta cu neruşinare contrariul celor afirmate de Sf. Ap. Pavel, acest comportament tipic "vânzătorilor de minuni" părând pe cât de naiv şi rizibil, pe-atât de indispensabil culturii de consum.