luni, 21 iunie 2010

Vrednicia inaintea lui Dumnezeu

P R E D I C Ă
la Naşterea Sf. Ioan Botezătorul (Sânzienele, Drăgaica), (Luca 1, 13-20)


Fost-a om trims de Dumnezeu,numele lui era Ioan (Ioan 1, 6)

Naşterea Sfîntului Ioan s-a pus la 24 iunie, după solstiţiul de vară, cînd ziua începe să scadă şi noaptea se măreşte. Naşterea Domnului s-a pus la 25 decembrie, după solstiţiul de iarnă, cînd ziua se măreşte şi noaptea scade. De ce au rînduit aşa Sfinţii Părinţi? Pentru că naşterea Sfîntului Ioan a avut loc la sfîrşitul Legii Vechi, cînd învăţătura ei scade şi în locul ei vine în lume lumina lui Hristos care biruieşte întunericul necredinţei şi aruncă noaptea neştiinţei şi a păcatului şi aduce pe pămînt o lege nouă, Legea Harului. Aceasta o spune chiar Sfîntul Ioan Botezătorul: Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez (Ioan 3, 30).

Ioan este fiul preotului Zaharia si al Elisabetei. S-a născut în cetatea Orini. Numele Ioan (ebr. Iohanan/Iehohanan) înseamnă „Dumnezeu s-a milostivit”. Este numit si Înaintemergătorul pentru că a anuntat si a pregătit venirea Mântuitorului. Dar să vedem cum s-a întâmplat ninunea nasterii Sf.Ioan: Preotul Zaharia si sotia lui Elisabeta, desi erau oameni drepti înaintea lui Dumnezeu, nu au putut până la bătrânete să aibă copii. La poporul evreu acesta era considerat un mare blestem ce se abătea asupra familiei din partea lui Dumnezeu. Uneori nici jertfele nu le erau primite la templul celor ce nu aveau copii.

În vremea împăratului Irod, în timpul săptămânii când era de rând la templu, Zaharia a intrat să tămâieze. Pe când tot poporul era afară si se ruga, i s-a arătat îngerul Domnului stând de-a dreapta altarului tămâierii. Este anuntat că i-au fost ascultate rugăciunile si că Dumnezeu le va da un copil, căruia trebuie să-i pună numele Ioan. Pentru că a fost neîncrezător în vestea adusă de Arhanghelul Gavriil, Zaharia a rămas mut până în ziua când s-au împlinit acestea. Când a venit vremea să nască, Elisabeta a născut un fiu. În a 8-a zi, când trebuia tăiat împrejur, s-au strâns vecinii si rudele si vroiau să-l numească pe prunc – Zaharia – ca pe tată. Pentru că era sotie de prooroc si avea si ea darul proorociei, Elisabeta spune că se va chema Ioan. Pentru că cei strânsi obiectau si îi cereau părerea, Zaharia scris pe o tăblită „Ioan este numele lui” (Luca 1;63) iar în clipa următoare a putut din nou să vorbească. Fiind martorii atâtor minuni (stearpa a născut la bătrânete, mutul a început să vorbească) cei strânsi au început să se întrebe „Ce va fi oare acest copil?”(Luca 1;66). Când a crescut, Ioan a plecat să trăiască în desert, unde se hrănea cu miere sălbatică si lăcuste si se îmbrăca cu haină din păr de cămilă. Unii cercetători spun că ar fi trăit în comunitatea esenienilor.

Dar de părinţii Sfîntului Ioan Botezătorul ce vom putea spune noi? Căci ce tată şi ce mamă duc o viaţă mai curată ca părinţii lui Ioan? Apoi vedeţi ce naştere aleasă a avut Sfîntul Ioan? El nu s-a născut la vreme, cînd oamenii pot naşte copii; ci s-a născut la bătrîneţe, prin minune şi rînduială dumnezeiască. Cît au plîns, cît s-au rugat şi au postit părinţii lui ca să nască un copil! Sfîntul Ioan este rod al credinţei, al rugăciunii şi al postirii părinţilor săi. Aici este taina divină a familiei creştine. Copii sfinţi se nasc din părinţi cu viaţă sfîntă şi neîntinată. Căci în majoritatea cazurilor, cum sînt părinţii, aşa sînt şi copiii, care sînt copia părinţilor.

Origen, în „comentariu la Evanghelia după Ioan”: „Or, noi n-am găsit nici o mărturie despre cineva să fi fost trimis de Dumnezeu, în afară de cei sfinţi: despre isaia, de pildă, în chipul în care am pomenit adineauri. Despre Ieremia, iată ce spune: „La câţi te voi trimite, la toţi vei merge, iar despre Iezechiel zice. Am să te trimit la oameni neascultători, care s-au răzvrătit împotriva Mea””.

Origen, în „Din omiliile la Ev. dupa Luca”: Dumnezeu sau ca să caut lauda sau mărirea oamenilor. Este însă foarte greu să fii drept „înaintea lui Dumnezeu”, nefăcând binele pentru altă pricină decât de dragul binelui însuşi şi de dragul de a căuta numai pe Dumnezeu, ca răsplătiro al faptelor bune. Cam la aşa ceva se va fi gândit Apostolul când vorbeşte despre cei „a căror laudă nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu”. Ferice de cel care „înaintea lui Dumnezeu” este drept şi vrednic de laudă, căci în zadar caută oamenii să-şi facă o părere sigură, ei nu pot judeca cu toată limpezimea. Şi, de fapt, uneori ei ajung în situaţia să laude pe cel care nu este vrednic de laude şi să defaime pe cel care nu se cade, nicidecum să fie defăimat. Când e vorba de laudă ori de osândă, numai Dumnezeu este un judecător drept”.

Origen, în „Din omiliile la Ev. dupa Luca”: minunea nu mai puţin mică a naşterii sale, când Zaharia îi adresează pruncului cuvântul, precum l-a auzit acesta: „Iar tu, zice el, pruncule, prooroc al Celui Preaânalt te vei chema. După o astfel de zămisilire şi după o astfel de naştere, era firesc ca Ioan să nu aştepte să fie crescut de către tatăl său şi de către mama sa până „în ziua arătării lui către Israel”, ci s-a restras, fugind de zgomotul oraşelor, de asaltarea mulţimilor şi de păcatele oraşelor ca să se ducă în pustie, unde aerul e mai proaspăt, cerul mai deschis şi Dumnezeu mult mai aproape şi acol, câtă vreme nici taina Botezului nu era încă descoperită, nici epoca predicării sosită, să se îndeletnicească cu rugăciunea şi să trăiască cu îngerii, pentru ca să cheme pe Domnul şi să-L audă răspunzând: „iată-Mă”. După cum altă dată „Moise striga şi Domnul îi răspundea”, cred că tot aşa şi Ioan a putut vorbi în pustie şi Domnul îi va fi răspuns”.

Fraţilor, nu uitaţi că sîntem în postul Sfinţilor Apostoli şi avem datoria toţi să ne spovedim la duhovnici, iar care au dezlegare, să se şi împărtăşească cu Trupul şi Sîngele Domnului. La fel, aduceţi la biserică şi la spovedanie pe toţi membrii familiei, că fără dezlegarea păcatelor şi fără Sfînta Împărtăşanie nu este mîntuire, nu putem avea viaţă în Hristos.

Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU

Niciun comentariu: