joi, 27 ianuarie 2011

PERICOLUL SECULARIZĂRII RELIGIEI

Cu cât omenirea se secularizează mai mult, cu atât este mai predispusă la autodistrugere (avorturi, crime, sinucideri, trafic de carne vie sau de organe interne, războaie şi conflicte interetnice motivate religios etc.). Biserica, din cauza accentuării acestei secularizări în ultimul timp, se confruntă cu un proces progresiv de destrămare duhovnicească a oamenilor care manifestă din ce în ce mai multă cruzime atât faţă de semeni, cât şi faţă de propriul trup şi suflet. O explicaţie teologică a acestui fenomen ar fi aceea că omenirea se află încă într-o etapă de alfabetizare a credinţei în Dumnezeu. Probabil că dificultatea depăşirii acestui stadiu rezidă în faptul că, după cum spune G. K. Chesterton, virtutea credinţei oferă o perspectivă atât de amplă şi de vastă încât necesită timp şi, cel mai important, multă determinare pentru a fi pusă în acţiune: “Faptul că toate drumurile duc la Roma este unul din motivele pentru care mulţi nu ajung niciodată”.

Opunându-se oricărei forme de progres religios (mergând până la obstrucţionare construirii de noi lăcaşuri de cult), această nouă formă de ateism – reprezentată de secularizare - se manifestă cu totul şi cu totul primitiv. Acest lucru este cu atât mai evident cu cât astăzi decăderea Bisericii, spre exemplu, nu se mai poate produce decât prin dispreţuirea valorilor religiose care stau la baza civilizaţiei contemporane. Din păcate, însă, odată cu răspândirea tot mai largă a acestei noi forme de ateism, a apărut şi riscul secularizării religiei însăşi. Datorită acestei forme speciale de secularizare, există riscul ca să profite de credinţă insuflată oamenilor de harul lui Dumnezeu pentru a îndruma lumea într-o direcţie greşită, către un plan de manifestare pur pământească, în fapt o iluzie cauzatoare de noi forme de sclavie ideologică.

Principal eroare a ideologiilor seculariste este de natură antropologică, răul sau păcatul fiind acceptat ca o starea normală a oamenilor, chiar şi acolo acolo unde există sfinţenie. Nimic nu poate ilustra mai bine aceast atitudine decât celebrul caz al pictorului italian Caravaggio (1571-1610) - inventatorul barocului – care, prin arta sa, ar fi secularizat fenomenul religios. Înţelegem astfel că orice ideologie secularistă nu este altceva decât creatoarea unei realităţi virtuale, opuse celei spirituale, în care nu există Dumnezeu sau, dacă există, atunci este unul fals, un idol, fabricat de o minte umană păcătoasă.

Din fericire însă, realitatea spirituală se prezintă cu totul altfel. Fără Dumnezeu, lumea nu ar mai avea valoare! Iar, fără valoare, orice fiinţă îşi pierde demnitatea şi, implicit, raţiunea de a mai exista, moartea părând a avea, în acest caz, ultimul cuvânt. Dar, pentru a susţine această realitate spirituală, omenirea are nevoie urgentă de o strategie teologică menită să-L facă cât mai transparent pe Dumnezeu în lumea aceasta, pământească. În acest sens, spre deosebire de arta secularizantă a lui Caravaggio, Biserica are la îndemână arta icoanei, care poate constitui un adevărat cod de prezentare a imaginii publice bisericeşti care face transparentă sfinţenia, iar nu natura păcătoasă a omului. Practic, este vorba de ceea ce Pr. Prof. Stăniloaie considera ca fiind o transparenţă sacramentală menită să facă Biserica frumoasă şi vrednică de respect şi de iubire. „Biserica – spune el - este transparentă prin smerenia umanului din ea, prin reţinerea membrilor ei de a se impune între ei şi faţă de ceilalţi oameni prin atitudini şi acte de putere, de dominare, de voinţa de a se pune în relief, de a li se arăta superiori. (...) Toate acestea reprezintă transparenţa atât în sensul de subţirime a umanului, cât şi în sensul de reflectare pozitivă a lui Hristos. (....) Cu un cuvânt, Biserica are pe Hristos transparent în conştiinţa sa şi-L face transparent celorlalţi oameni prin iubirea şi slujirea de oameni întru toată semerenia, fără nici o pretenţie de a i se sluji.”

Un comentariu:

Anonim spunea...

Sarut mina parinte! Pericolul secularizarii religiei consta in primul rind in introducerea in cultul Bisericii a inovatiilor straine de traditia bimilenara. Acest lucru s-a intimplat deja in biserica catolica, odata cu aplicarea hotaririlor conciliului Vatican 2. Astfel, biserica catolica a decazut moral foarte mult dupa aplicarea noilor norme, incit auzim fel si fel de grozavii cum ar fi de exemplu organizarea de concerte rock in biserici pentru a-i atrage pe tineri. Rezultatul este ca bisericile s-au golit si mai mult, ajungind sa fie vindute si reamenajate pentru alte utilitati. Iata ca in Rusia bolsevica descrestinarea s-a facut fortat, pe cind in occident crestinii s-au lepadat de bunavoie din cauza traiului prea bun. De aceea cred ca inovatiile care contravin canoanelor statornicite de sfintii parinti din vechime, trebuie sa fie reactualizate chiar daca nu sunt pe placul societatii secularizate de azi, care a facut din filozofia umanista un idol. Pastrarea cu sfintenie a predaniei sfinilor parinti si a canoanelor, cred ca este garantul impotriva alunecarii Bisericii in secularizare. Tema aceasta cred ca este de actualitate mai mult decit oricind si ar trebui ca cei care au putere de decizie in Biserica, sa vegheze sa nu se intimple si la noi ceea ce vedem la celelalte culte din occident.