vineri, 24 septembrie 2010

DIFERENŢA DINTRE RESPECTAREA LIBERTĂŢII DE CREDINŢĂ ŞI SEMNUL CREDINŢEI PERSONALE

C U V Â N T la Duminica a 18-a dupa Rusalii, Sf. Ap. Şi Ev. Ioan,Ap.. II Corinteni IX, 6-11Ev. Luca V, 1-11glas 1, voscr. 7 (Pescuirea minunată)

„Ieşi de la mine, că om păcătos sunt, Doamne " (Lc. 5, 8)

PRINCIPIUL RESPECTĂRII LIBERTĂŢII DE CREDINŢĂ ÎMPIEDICĂ
ORICE FORMĂ DE EXPLOATARE ÎN INTERES PERSONAL A SENTIMENTULUI RELIGIOS. Potrivit raportului intitulat „Sistemul îi exclude pe cei energici şi idealişti” realizat de prestigiosul think-tank britanic Oxford Analytica şi dat publicităţii în data de 16 septembrie 2010, “singura instituţie care se bucură de prestigiu în România este Biserica Ortodoxă”, ceea ce confirmă faptul că încrederea în Biserică nu este atât rodul unor ambiţii omeneşti, cât al unei bunăvoinţe dumnezeieşti.

Biserica nu îi exclude pe oamenii progresişti, energici şi principialişti, doar că surplusul valoric de care beneficiază această insituţie care se defineşte ca fiind divino-umană este numai şi numai rodul intervenţiei dumnezeieşti. Evaluarea elementelor de goodwill (termen englezesc care indică faptul că bunăvoinţa constituie un factor important al rentabilităţii) ale Bisericii trebuie să ţină cont de momentul fidelizării propriilor săi credincioşi care, de regulă, se realizează prin ceea ce în termeni bisericeşti este cunoscut sub numele de semnul chemării.

Un bun credincios conştientizează care a fost semnul chemării sale la credinţă, moment care nu coincide cu cel al primirii botezului creştin ortodox. Chemarea prin semne, aşa cum a fost cel al pescuirii minunate din vreme chemării la apostolat a ucenicilor Mântuitorului nostru Hristos, este un exemplu al capacităţii Bisericii de a-şi spori doar cu ajutorul lui Dumnezeu valoarea elementelor sale intangibile: “Şi aceasta făcând, au prins mulţime mare de peşti, şi se rupea mreaja lor. Şi au făcut semn soţilor săi, care erau în altă corabie, ca să vină şi să le ajute lor. Şi au venit, şi au umplut amândouă corăbiile, încât se afundau ele” (Luca. 5, 6-7). “Cunoscând că toată noaptea n-au prins nimic, îi îndeamnă să arunce acum năvoadele, ca ei, cunoscând mai adeverit puterea Lui, să capete mai multă credinţă către Dânsul şi, cu desăvârşire părăsind pescuitul, să urmeze Lui în toată vremea. “Prin semn i-au chemat, neputând grăi de mirare şi de frică”, tâlcuieşte Efthimie Zigaben acest paragraf scripturistic.

Convertirea capitalului de goodwill bisericesc în valori tangibile este riscantă, întrucât poate conduce la diminuarea capitalului de încredere în Biserica Ortodoxă Română. Dacă această convertire nu va fi făcută cu multă abilitate şi fără o motivare serioasă a tuturor membrilor săi, Biserica va risca, în primul rând, să se confrunte cu un fenomen inedit pentru ea, badwill-ul dumnezeisc (binecunoscut celor ce se consideră blestemaţi şi părăsiţi de Dumnezeu!), iar, în al doilea rând, să i se diminueze cota de încredere în singura instituţie care se mai bucura de prestigiu în România.

TU, CE AI FĂCUT PENTRU BISERICĂ? CARE ESTE SEMNUL
PERSONAL AL CREDINŢEI TALE? Când vrăjmaşii vor complota împotriva vreunui creştin, zicând “Părăsitu-l-a Dumnezeu, urmariţi-l şi îl prindeţi că nu are cine să-l izbăvească” (Ps. 70, 12), are nevoie de un semn al chemării sale ca să poată să-l implore pe Dumnezeu ca să nu-l lepede, să nu-l părăsească. Dacă ar fi să dăm o definiţie a ceea ce Efthimie Zigaben nume semnul chemării, atunci termenul de vocaţie (semn al credinţei personale) s-ar potrivi poate cel mai mult întrucât sugerează ideea disponibilităţii omului faţă de Dumnezeu. Referindu-se în special la disponibilitatea clericilor faţă de Dumnezeu, Mitropolitul Antonie Plămădeală, în cartea sa „Preotul în Biserică, în lume, acasă”, considera că aceştia ar trebui să fie nişte oameni ai vremii, explicând această expresie în felul următor: „a fi om al vremii tale, înseamnă şi a îndrepta relele vremii tale, nu a te adapta la ele, sau a le promova”. Conceptul de “om al vremii” îmi amintesc că îl folosise cu trei ani în urmă şi vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist care, într-o discuţie particulară, descria pe succesorul său în acest mod.

Dar, nu doar clericii, ci orice membru al Bisericii trebuie să aibă vocaţia de îndrepta relele vremii, semnul ce demonstrează tăria credinţei lor în Dumnezeu. Cu alte cuvinte, orice creştin trebuie să fie un om complex care, prin pregătirea sa intelectuală şi religios-morală poate să-şi asume angajamentul de a îndrepta relele vremii. La baza acestui tip de angajament creştin persistă o dinamică a vocaţiei calificată drept convertire, care coincide cu ceea ce Jean-Marie Seca descria în articolul “Pentru o psihologie sociala a vocaţiei minoritare” (1997) ca fiind "angajamentul minoritar". De precizat că, deşi intoleranţa şi persecuţiile asupra minorităţilor au devenit un "modus vivendi" în societatea contemporană, creştinii Bisericii Ortodoxe Romane, majoritari, se comportă ca o minoritate pasivă, ceea ce denotă în mod paradoxal un vid de vocaţie sau de semne ale credinţei personale.

Pentru a umple acest vid şi a avea o credinţă angajantă este nevoie de şocul unui semn al credinţei, faptic o confirmare a valorii propriului său crez religios şi echivalentul marturisirii de credinţă a martirilor primelor veacuri creştine. Din această cauză, orice angajament bisericesc trebuie stabilit în funcţie de perspectiva Judecăţii de Apoi. Cei care nu au vocaţie îndreptării relelor vremii şi s-au manifestat pasiv, după principiul "Doamne, te-am ştiut că eşti aspru şi, de aceea, am îngropat-o... în pământ" (Mt. 25, 14- 30), pot fi consideraţi trădători de Biserică şi, implicit, părăsiţi de Dumnezeu. Certificatul vocaţiei cu care omul se va prezenta înaintea lui Dumnezeu la Judecata de Apoi, când i se vor pune o sumedenie de întrebări, depinde de calitatea răspunsului la întrebarea "Tu, ce ai făcut pentru Biserica ta?". Răspunsul ideal al fi o parafrază a citatului de la Ioan 1, 39: Vino si vezi, Doamne! (Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU, Biserica Sf. Pantelimon din Bucureşti, 26 septembrie 2010)

Niciun comentariu: