joi, 24 martie 2011

SĂ FACEM CÂT MAI VIE METAFORA CUVÂNTULUI DUMNEZEIESC!

Sub nicio formă, duşmanul omului, adică diavolul, „nu suportă pe pământean înălţat, prin propăşirea în virtute, la vrednicia îngerilor”, după cum se exprimă Sfântul Vasile cel Mare (în Scrieri, partea I, PSB, vol. 17, EIBMOR, 1986, p. 444). Astăzi, când este evidentă insistenţa cu care se urmăreşte desacralizarea limbajului cotidian, următorul îndemn al Sfântului Apostol Poavel este mai actual ca oricând: „Fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră!” (Evrei 4, 14). Jertfa pe Cruce a Mântuitorului noastru Hristos – „Marele Preot al mărturisirii noastre” (Evrei 3, 1) Care S-a „despărţit de păcătoşi” (Evrei 7, 26) - este garanţia „intrării noastre libere în Locul Preasfânt” (Evrei 10, 19). Odată cu Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Hristos, metafora umană - expresie a creaţiei exclusiv omeneşti - cunoaşte un proces de subţiere, făcând transparentă din ce în ce mai mult Împărăţia Cerurilor. Mai mult, după Învierea Mântuitorului Hristos, Cel care a sfărâmat încuietorilor diavolului atât din jurul pământului, cât şi din jurul Iadului, în realitatea cotidiană a fost produsă o breşă care a făcut transparent izvorul de spiritualitate al Împărăţiei lui Dumnezeu. Din acel moment, dominaţia metaforei vii şi sfinţitoare a Cuvântului lui Dumnezeu a început să domesticească realitatea sălbăticită de păcatele comise de oameni. Aceasta este nădejdea tuturor celor care cinstesc Sfânta Cruce, iar cine se ruşinează să-şi mărturisească public această speranţă înseamnă că este câştigat deja de secularizare, cel mai recent avatar al adversarilor al religiei creştine.

Din păcate, omul religios este pe cale să devină o pasăre rară. Un studiu realizat recent de specialişti ame-ricani, raportat în cadrul întrunirii American Physical Society care a avut loc în Dallas, a remarcat faptul că, în anumite părţi ale globului sentimentul religios este pe cale de dispariţie. În opinia noastră, una din cauze o constituie faptul că omul modern se teme din ce în ce mai mult de pretenţiile şi interpelările limbajului sacru! În încercarea de dominare a realităţii înconjurătoare, aşa cum putem remarca din polemica purtată în jurul prezenţei simbolurilor religioase în spaţiul public, se operează din ce în ce mai intens o cenzură asupra limbajului şi imaginilor sacre care compun realitatea care ne înconjoară. Dar, aşa cum ne reaminteşte Sf. Ioan Gură de Aur, „când omul pierde îndrăznirea (către Dumnezeu – n.n.) din pricina neascultării, i se taie automat şi stăpânirea” (Scrieri, Partea I - Omilii la Facere (1), PSB, vol. 21, EIBMOR, 1987, p. 110). Ori, secularizarea se opune tocmai misiunii de reconciliere a Mântuitorului nostru Hristos, Care prin jertfa Sa pe Cruce, „a împăcat cele de pe pământ şi cele din cer” (Col. 1, 20). Practic, prin ştergerea iresponsabilă din vocabular şi dinaintea ochilor oamenilor a imaginilor cu caracter religios, aşa cum a fost cazul semnului Sfintei Cruci, se distruge una din cele mai importante legături cu dimensiunea spirituală a vieţii umane care îl leagă pe om de Dumnezeu.

Memoria umană este una a imaginilor, motiv pentru care omul percepe realitatea ca pe un conglomerat de imagini care-i orientează şi îi modelează propria viaţă Prin cenzura operată asupra prezenţei limbajului şi imaginilor sacre în spaţiul public, în opinia celebrului jurist evreu Joseph Weiler care a reprezentat cauza Italiei înaintea Marii Camere a CEDO de la Strasbourg, putem vorbi de o monstruoasă coaliţie a intelectualităţii din generaţia baby-boom născută imediat după cel de-al doilea război mondial, cărturari profund secularizaţi din diverse colţuri ale lumii, împotriva omului religios. Să fie vorba, oare, de o încercare de revanşă a nostalgicilor comunişti?

Poate că prin naşterea numeroasă de moştenitori, aşa cum a fost cazul generaţiei baby-boom, se smulge provizoriu masca înfricoşătoare a morţii. Din păcate, în loc ca acest moment de graţie în istorie să reprezinte, după cum se exprimă Sfântul Ioan Gură de Aur, o „schiţă a imaginii învierii” (Ibidem, p. 214), generaţia egoistă a anilor 1943-1960 se pare că le-a pregătit un viitor sumbru urmaşilor lor care, deja, îşi arată roadele otrăvite. Sfinţii Părinţi vorbesc despre o persistenţă a păcatului în lume prin transmiterea unei sămânţe a păcatului de la memoria unui om la memoria altui om prin intermediul metaforelor. Acest tip de generaţionism, l-a observat şi poetul Mihai Eminescu care, în Scrisoarea a IV-a face următoarea afirmaţie: „Că e leagăn unor vieţe ce seminţe sunt de ură?̸ Nu vedeţi că râsul vostru e în fiii voştri plâns,̸ Că-i de vină cum că neamul Cain încă nu s-a stâns?”. Într-o lume în care păcatul proliferează cu repreziciune, aşa cum este proiectată de către intelectualii secularizaţi, sensul metaforic a fost inversat. În loc să fie revelator, sensul metaforic se dovedeşte a fi unul extrem de înşelător, „dând - după cum spune Sf. Chiril al Alexandriei - o hrană bogată diavolului” (în Scrieri, partea a IV-a: Comentariu la Evanghelia Sf. Ioan, PSB, vol. 41, EIBMOR, 2000, p. 40 ).

Un comentariu:

Anonim spunea...

Desacralizarea vietii sociale este un obiectiv deja realizat de mai marii acestei lumi, dovada fiind faptul ca cine incearca sa traiasca efectiv o viata dupa poruncile Evangheliei este tot mai neinteles de marea majoritate a concetatenilor sai, care culmea sunt crestini ortodocsi, desi fara sa isi dea seama se afla in postura de prigonitori ai Evangheliei, ridiculizindu-i, ba chiar sicanindu-i pe cei care se silesc sa traiasca o viata cucernica. Ultima sansa a crestinismului ortodox consta in apararea cu orice pret a predaniei sfintilor parinti, pentru a impiedica secularizarea vietii bisericesti prin tot felul de reforme umaniste si asa zisa corectitudine politica de genul celor din biserica catolica de dupa Conciliul Vatican 2. Dumnezeu sa ne ajute si sa ne intareasca in credinta, Amin!