NU PUTEM SESIZA PREZENŢA PĂCATULUI, FARĂ SĂ AVEM SIMŢUL ADEVĂRULUI

C U V Â N T
la Duminica a VI-a după Rusalii
(Vindecarea Slăbănogului din Capernaum)
Ap. Romani XII, 6-14; Ev. Matei IX, 1-8; glas 5, voscr. 6
Cuv. Macrina, sora Sf. Vasile cel Mare; Cuv. Die

NU PUTEM SESIZA PREZENŢA MINCIUNII ŞI, IMPLICIT, A PĂCATULUI,
FĂRĂ SĂ AVEM DEJA UN SIMŢ AL ADEVĂRULUI

Motto: “Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? “ (Mt. IX, 4)

VINDECARE ÎNSEAMNĂ IERTAREA. În sens bisericesc, vindecarea înseamnă iertare. Acesta este sensul cuvintelor rostite de Mântuitorului Hristos în momentul în care îi spune paraliticului: "Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!" (Mt. IX, 2). De multe ori, Mântuitorul nostru Hristos i-a vindecat pe cei bolnavi numai cu cuvântul Său şi a făgăduit să dăruiască darul vindecării bolilor acelora care vor crede în el. De aceea, Sfinţii Părinţi au asemuit Biserica Sa cu scăldătoarea Vitezda în care toţi cei care intră cu credinţă în ea primesc vindecare deplină prin curăţirea de patimi. Sf. Maxim Mărturisitorul, vorbind despre Sf. Ap. Pavel, spune: “Dar dacă alta este raţiunea naturii şi alta a harului, este lucru limpede şi vădit că Sfinţii ca Sfinţi făceau minuni din pricina harului, dar că oameni pătimeau din pricina firii. Aceasta pentru că harul nu desfiinţa trăsătura pătimitoare a firii, dat fiind că raţiunile firii şi ale harului nu se amestecau nicidecum”. (Filocalia, vol. 2, p. 156)”. Avva Antonie: "Un frate a zis lui Avva Antonie: Roagă-te pentru mine! Zis-a lui bătrânul: Nici eu nu te miluiesc, nici Dumnezeu, dacă tu însuţi nu te vei sili şi nu te vei ruga lui Dumnezeu"(Patericul, Editura Sf. Episcopii a Ramnicu­lui, 1930, pag. 10).

BOLILE SUFLETEŞTI. Scopul misiunii bisericeşti nu îl reprezintă vindecarea de bolile trupeşti şi evitarea suferinţei, ci tămăduirea bolilor sufleteşti; curăţirea de bolile trupului constituind numai un dar care se datorează unirii prin a har omului cu Dumnezeu. Cu toate acestea, demersul vindecării în Ortodoxie necesită un progres moral din partea omului. Argumentând această opinie teologică, arhimandritul Hierotheos Vlachos spune: “Tocmai de aceea în Biserica Ortodoxă spunem că boala sufletului molipseşte şi trupul, tot aşa cum boala trupului molipseşte uneori sufletul. Datorită acestei legături lăuntrice se întâmplă că, deşi sufletul vrea să ajungă la părtăşia cu Dumnezeu, trupul nu primeşte să urmeze sufletului, din pricina patimilor, şi astfel apare osteneala trupească. Atunci ne dăm seama că, deşi sufletul se simte mai curând sănătos, totuşi trupul se simte bolnav şi slăbit. Se vădeşte spusa Domnului: „Că duhul osârduitor este, iar trupul neputincios" (Mat. 26, 41) (Boala şi tămăduirea sufletului în tradiţia ortodoxă, p. 20). De aceea se spune că speranţa “moare ultima”, aş acum arată şi Sf. Teofan Zăvorâtul: “Când cazi în necaz, boală sau vreo altă ispită, să nu cazi cu duhul, ci să fii îndelung răbdător, dând mulţumită lui Dumnezeu, şi prin nădejdea bunătăţilor viitoare preschimbă-ţi necazul în bucurie” (în Patericul Lavrei Sf. Sava, p. 12). Şi, încă mai spune: “Să nu te temi de sabie, boală, suferinţă şi moarte, ci să te temi de păcat, că nimic din acestea nu va fi în stare să te vateme, de nu se va afla păcat în tine. Adam a fost în rai şi a căzut. Iov pe gunoi - şi s-a încununat”.

VRĂJITORIA, PĂCAT ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT. Cei ce fac vrăji şi cei ce aleargă la vrăjitori fac un mare păcat împotriva Duhului Sfânt, căci lasă pe Dumnezeu şi cer ajutorul diavolilor; renunţă la rugăciunile Bisericii şi intră în casele vrăjitorilor. Se leapădă de slujitorii lui Hristos, adică de sfinţii preoţi şi se duc la slujitorii satanei. Un păcat aşa de mare nu se iartă celor vinovaţi " nici în veacul de acum, nici în cel ce va să vină", după cum spune Mântuitorul Hristos, de nu se vor pocăi toată viaţa.Cel mai aspru pedepseste pe vrajitori Sf. Vasile cel Mare. Iata ce spune el in canonul 72: "Cel ce se dă vrăjitorilor, sau unora ca acestora, se va canonisi cu canonul ucigaşilor " (Sf. Vasile, 72; Sf. Grigore de Nyssa, 3; Laodiceea, 36). El pune pe vrăjitori în rândul ucigaşilor de oameni şi a celor lepădaţi de Dumnezeu, adică îi opreşte de cele sfinte de la 10 la 20 de ani.

În canonul 65, Sf. Vasile cel Mare, zice: "Femeia ce va fermeca străinii şi pe ai săi, (se opreşte de cele sfinte) ani 9 şi metanii 500 pe zi " (pag. 115). Iar canonul 61 al Sinodului Ecumenic al VI-lea opreşte de la Sf. Împărtăşanie pe cei ce merg la ghicitori, la cărţi de joc şi alte asemenea, spre a afla cele viitoare, timp de şase ani de zile. Iar, "daca vor stărui în acestea şi nu se vor feri de aceste meşteşuguri pierzatoare şi păgâneşti, hotărâm să se lepede cu totul de la Biserică, precum şi Sfintele Canoane învaţă... ". Sf. Ioan Postitorul scurtează canonul vrăjitorilor şi pe cel al celor ce aleargă la vrăji, numai la 3 ani oprire de cele sfinte, dacă se mărturisesc de păcat, dacă îl părăsesc definitiv şi dacă ţin post zilnic până la orele 3 dupa masă şi fac cate 250 de metanii pe zi.

Sf. Scriptură arată cât de greu pedepseşte Dumnezeu pe ce alergau la vrăitori: " Pe fermecători nu-i lăsaţi să trăiască" (Ieşire 22, 18). Şi iarăşi zice: " Şi bărbatul sau femeia, oricare dintre ei se vor face descântători sau vrăjitori, cu moarte să se omoare; pe amândoi cu pietre să-i ucideţi că vinovaţi sunt " (Levitic 29, 27). Şi iarăşi: " Sufletul care se va duce la descântători sau la vrăjitori ca să curvească în urma lor, Eu voi întoarce faţa Mea împotriva sufletului aceluia şi-l voi pierde din poporul lui" (Levitic 20, 6).

HULA ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT. Toţi cei ce citesc cu atenţie Sfânta Scriptură sunt speriaţi de păcatul împotriva Duhului Sfânt, deoarece este singurul păcat despre care ni se spune că nu se iartă. "Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău" (Is, V, 2). O asemenea distorsiune a spiritului este gravă şi înspăimân­tătoare, deoarece investind pe diavol cu atributul de autor al faptelor bune, se transferă vocaţia asemănării omului cu Dumnezeu în asemanarea sa cu Lucifer, începătorul păca­tului. Sf. Vasile cel Mare stigmatizează acest păcat expli­cand: "Cel care atribuie răului lucrările şi roadele Sf. Duh, acela blesteamă pe Sf. Duh". Unor asemenea suflete nefericite Mântuitorul Hristos le rosteşte cu o nemărgi­nită mâhnire, aceste cuvinte: "celui care va zice cuvânt împotriva Duhului Sfant, nu i se va ierta lui, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie" (Mt. 12, 32). Întrucât “Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea” (II Cor 3,17), hula împotriva Duhului Sfânt înseamnă a huli libertatea şi a deveni sclavul minciunii. Cine este Tatăl miniciunii? Mântuitorul nostru Hristos ne-a spus de la cine vine minciuna: de la diavolul. Iată ce gasim scris: "Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciuna, vorbeste din ale lui, caci este mincinos si tatal minciunii" (Ioan VIII, 44). Nu putem sesiza prezenţa minciunii şi, implicit, a păcatului, fără să avem deja un simţ al adevărului.

(Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU, Biserica Sf. Pantelimon din Bucureşti, 19 IULIE 2009)