duminică, 12 aprilie 2009

Intrarea Domnului în Ierusalim – Duminica Floriilor

Duminica a şasea a Postului Mare reprezintă una din cele douăsprezece sărbători Împărăteşti. Ea este închinată evenimentului intrării solemne a Mântuitorului Iisus Hristos în cetatea Ierusalimului, înainte de Patimile şi Învierea Sa, deşi, documentar, este atestată începând cu secolul al IV-lea.

Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim este singurul moment din viaţa Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat. De notat faptul că, această titulatură a reprezentat o acuză care i-a fost adusă Mântuitorului Iisus şi un pretext al răstignirii Sale pe Cruce de către puterea vremii. Duminica Floriilor este precedatã de sâmbăta lui Lazăr, zi în care Biserica pomeneşte minunea învierii din morţi a lui Lazăr săvârşită de către Domnul Iisus Hristos.
Primirea triumfalã ce I s-a făcut Domnului Hristos, Care a intrat în Ierusalim ca Împărat smerit, împlinind o proorocire din Vechiul Testament, a fost determinată de această minune premergătoare. Astfel, toţi cei care se aflau în cetatea Ierusalimului, simţind că Însuşi Dumnezeu a venit în lume, Îl întâmpină cu ramuri de finic şi de măslin, strigând: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!”.

În această zi, denumită şi Duminica Stâlpărilor, se sfinţesc, prin rugăciune şi stropire cu agheasmă, ramuri înmugurite de salcie, care se împart creştinilor, iar slujitorii Bisericii le ţin în mâini, cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii. Ramurile de salcie amintesc de ramurile de finic şi de măslin cu care a fost întâmpinat Mântuitorul. Cu acestea, după ce au fost aduse la biserică spre a fi sfinţite, creştinii împodobesc icoanele, uşile şi ferestrele.
În tradiţia populară există credinţa că însăşi Maica Domnului a binecuvântat salcia, după ce aceasta s-a transformat într-o punte, ajutând-o pe Fecioara Maria să treacă apa unui râu.
Denumirea populară a sărbătorii vine de la zeiţa romană a florilor, Flora, peste care creştinii au suprapus sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim. Ca aspect necreştin, amintim obiceiul ca în vreme de furtună să se pună pe foc muguri din sălciile de la Florii, pentru a împrăştia norii şi grindina, protejând casa şi familia de dezastre. Cu ramurile de salcie, simbol al fertilităţii şi vegetaţiei de primăvară, apicultorii înconjoară în ziua de Florii stupii, iar ţăranii, convinşi de efectul miraculos al acestor muguri, îi îngropă sub brazdă.

Niciun comentariu: