marți, 11 octombrie 2011

CONTRA CERŞETORIEI ŞI ÎMBOGĂŢIRII NEDREPTE

Motto: "Fiule, viaţă cerşetoare să nu trăieşti; mai bine să mori decât să ceri!" (Cartea Întelepciunii lui Isus, Fiul lui Sirah - Eclesiasticul 40, 31)

1. INTELIGENŢELE RECI DIN BISERICĂ sau de ce PENTRU PĂCAT NU EXISTĂ JUSTIFICARE! Este binecunoscut faptul că valoarea vieţii unui om este direct proporţională cu cea a propriului său suflet, iar nu cu cea a hainelor care le afişează, inclusiv atunci când acestea sunt mai mult decât modeste. Zadarnic îi imităm formal pe sfinţi în ceea ce priveşte îmbrăcămintea, vorba sau gesturile, în timp ce sufletul noastru - făcând un petec de sac mai valoros decât o cruce de aur - este mai negru decât al celui mai crud criminal! Poate că tocmai din această neînţelegere a devenit astăzi moda, mărul discordiei în Biserică? Altfel, de ce s-a iscat acum o agitataţie sterilă - care nu face altceva decât să-i dezbine oamenii Bisericii - în ceea ce priveşte modul îmbrăcării unui creştin în societate? Din cauza faptului că, practicând un truc ieftin, ne-am obişnuit demagogic să justificăm un păcat prin alt păcat. Nici măcar nu mai avem bunul-simţ de a face un minim efort de proprie justificare, ci ne apără atacând la rândul nostru pe cei care simţim că ne atacă! În mod paradoxal însă, în momentul în care creştinii acţionează reactiv criticând inteligenţele reci promovate de secularizare riscă să ajungă în situaţia ca tocmai ei să dicteze cu cinism noi reguli de conduită în societate. Astfel, se operează transferul acestui tip de inteligenţă de la omul secularizat la cel creştin, care devine astfel un fundamentalist. Acest fenomen ne îndreptăţeşte să atragem atenţia asupra formalismului unor tipuri de angajament social al Bisericii care periclitează viaţa duhovnicească a propriilor credincioşi.

În luna ianuarie 2011,
în Rusia femeile au fost criticate că se îmbracă cu ţinute provocatoare care justifică violurile şi s-a sugerat că este nevoie de un cod de îmbrăcăminte la nivel naţional, pentru ca ambele sexe să poarte ţinute mai conservatoare. Principala obiecţie, legată de această iniţiativă, este aceea că pare - după cum a fost argumentată - să justifice violurile aruncând vina deopotrivă atât pe victime cât şi pe agresori. Ce vină ar putea să mai aibă o bătrână sau un copil care devin în mod nevinovat victime ale unui viol?Din punctul nostru de vedere, pe cat de supărătoare este ţinuta nepotrivită în biserica, pe atât de ridicolă este încercarea de a impune un cod de moda bisericească în societate. Acest lucru reiese şi din contrargumentul preşedintelui Departamentului Sinodal pentru Relaţiile externe al Patriarhiei Rusiei, Mitropolitul Ilarion de Volokolamsk, care - răspunzând unor întrebări în cadrul emisiunii "Biserica şi Lumea" de pe canalul TV ROSSIJA 24 - a ţinut să precizeze următoarele: “Femeile pot să fie în pas cu timpurile, dar să se îmbrace decent! Biserica nu a spus niciodată că o femeie trebuie să poarte rochii lungi şi cenuşii şi să se acopere cu batice cenuşii. Există un anumit cod al îmbrăcăminţii în Biserici, dar acesta există doar pentru a nu distrage atenţia bărbaţilor de la rugăciune la frumuseţea femeilor”. Scopul principal al acestui oficial al Patriarhei Moscovei era acela de a arata ca frumusetea spirituala prevaleaza oricaror accestorii materiale. Un astfel de accesoriu superfluu riscă să devină şi îmbrăcămintea cenuşie, atunci când este purtată cu obstinaţie doar pentru a arăta cât de credincioşi sunt unii dintre noi. Poate fi justificată apărarea tot printr-un atac? „Niciodată nu învingem când facem rău! Dar totdeauna învingem când suferim răul. Aşa ajunge şi victoria mai strălucitoare când, prin răbdare, învingem pe cei ce ne fac rău. De aici se vede că victoria vine de la Dumnezeu. Victoria aceasta este cu totul de altă natură decât victoria lumească. Aceasta e mai cu seamă şi dovada tăriei ei. (...) Nici să ridic braţul, nici să te osteneşti. Dumnezeu îşi dă această putere ca să birui, nu luându-te de piept cu cel ce-ţi face rău, ci răbdând numai. Nu lua poziţie de atac, şi ai şi biruit; nu te lua la trântă, şi ai şi fost încunuat. Eşti cu mult mai bun, cu mult mai puternic decât potrivnicul tău. (...) Sunt victorii care vatămă şi sunt înfrângeri care folosesc. De pildă cei ce se mânie; se pare că biruie cel ce ocărăşte mai mult, dar nu; el este cel biruit de această patimă cumplită, el este cel vătămat. Şi, dimpotrivă, cel ce suferă cu curaj ocările, acela biruie, acela învinge. Celălalt n-a fost în stare să-şi stingă boala lui; acesta a curmat-o şi pe a celuilalt." ( Sf. Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, PSB, EIBMOR, 1994, vol. 23, p. 954 şi 953)

2. SUFLETUL ESTE SINGURA SURSĂ VIABILĂ DE ALIMENTARE A RESPECTULUI DE SINE. Din punct de vedere teologic, grija omului faţă de suflet, iar nu doar faţă de propria biografie, care ţine doar de imagologie, este principala condiţie soteriologică. Cu alte cuvinte, un CV bogat nu ne asigură automat un loc cât mai bun în Împărăţia lui Dumnezeu! Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie accentul pus doar pe imagine constituie unul dintre motivele pentru care frumuseţea este sclava sexualităţii. Grav este faptul că, atunci când este sărăcit total de sentimente, omul se simte nevoit să facă compromisuri fundamentale, renunţând la demnitatea umană şi la respectul faţă de sine însuşi. Atunci când dorinţa omului de proprietate nu se limitează doar la lucruri, ci se exercită prin intimidare asupra persoanelor, sunt create premizele necesare instaurării unor forme similare de constrângere a drepturilor şi libertăţilor umane similare celor din societăţile sclavagiste. Cauza sclaviei contemporane o constituie posesivitatea acelor oameni care, asemenea uliilor ce atacă şi dezosează carcasele animalelor muribunde, abuzează de propria putere pentru a-i exploata pe cei mai slabi dintre semenii lor.

4. SĂ NU NE LĂSĂM TRANSFORMAŢI CU SILA ÎN CERŞETORI, CI SĂ NE TRĂIM CU DECENŢĂ PROPRIA SĂRĂCIE
! Sper că economia de piaţă axată pe cerere şi ofertă să ofere mult mai mult românilor decât cele două alternative: bogăţia nedreptă şi cerşetoria! Chiar dacă numai Dumnezeu poate să cunoască adevărata valoare a sufletului şi, implicit, a vieţii, există tendinţa diavolească şi smintitoare a unor oameni de a-şi constrânge semenii tocmai pentru a emite apoi sentinţe şi a se lansa nebuneşte în judecăţi indecente şi hazardate cu scopul de a-i şantaja, inversând astfel după voia lor raportul dintre viaţa şi sufletul victimelor lor. Probabil că acest tip de încercări abuzive care depăşesc limita de rezistenţă umană constituie unul din motivele pentru care Voltaire afirma că "mai binele este duşmanul binelui". Intuise faptul că sunt oameni care prevalându-se de faptul că acţionează în numele "mai binelui", supraapreciază valoarea propriei vieţi, în timp ce din lăcomie o diminuează cu mult pe cea a semenilor lor. Aceasta este o formă de "hoţie elegantă" şi de "îmbogăţire nedreaptă". Din păcate, primele victime sunt acei oameni care din timiditate îşi subapreciază valoarea propriei lor vieţi şi, de regulă, sfârşesc cerşind mila celor din jur. Cu alte cuvinte, între indecenţa actului de a cerşi şi cel al actului de a te îmbogăţi hoţeşte nu este nicio diferenţă! Dincolo de faptul că şi unii şi alţii îşi doresc mai binele, în ambele cazuri putem vorbi de o anumită inflexibilitate sufletească care îi împiedică să dea dovadă de generozitate reciprocă, motiv pentru care relaţia lor de prietenie va şi rămâne un deziderat creştin imposibil. De această inflexibilitate sufletească suferă, spre exemplu cei ce etichetează drept "cerşetor" poporul român care a dovedit în repetate rânduri în istorie că ştie să-şi trăiască cu decenţă şi demnitate propria sa sărăcie. Cerşitul nu este o modă sau un sport (aşa cum greşit pretind realizatorii emisiunii televizate "Les Guignols de l'Info", difuzată în data de 6 septembrie pe canalul Canal + înaintea meciului România-Franţa), ci o formă indecentă de trăire a propriei sărăcii, la fel de gravă ca şi aroganţa cu care îşi etalează puterea cei care-şi trăiesc propria lor bogăţie nedreaptă!

5. EGOIŞTII, UNELTE ALE DIAVOLULUI.Biserica nu a încurajat şi nu încurajează nici cerşetoria, oricât de elegant s-ar cosmetiza forma ei de practicare, aşa cum nu poate fi de acord nici cu bogăţia nedreaptă. Dar îi compătimeşte pe toţi cei care le-au căzut victime. Motivul este următorul: cerşetoria, ca şi bogaţia nedreaptă, sunt două forme de apărare de sine prin care sufletul omului se eschivează de responsabilitatea unei vieţi demne şi decente. Ele sunt două extreme care se determină reciproc: din cauza bogăţiei nedrepte oamenii sunt împinşi să cerşească, iar prin cerşetorie sau de frica ei oamenii ajung să se îmbogăţească pe nedrept. Cu alte cuvinte, în spatele fiecărui cerşertor se află câte un om îmbogăţit în mod nemeritat cunoscut îndeobşte sub numele de "mafiot". În această situaţie ingrată ajung de regulă numai oamenii egoişti care îşi privesc semenii şi apropiaţii lor ca pe nişte simple anexe ale propriei lor vieţi. Egoistul, prin definiţie este omul care caută să se îndreptăţească numai pe sine, lucru care îl situează permanent pe picior de apărare. Strategia de apărarea a egoistului este aceea că "cea mai bună apărare este atacul!". Atunci când este îmbogăţit pe nedrept cinismul său va fi mai tăios decât lama unui topor, iar atunci când este strâns cu uşa se va transformă într-o perfectă "coadă de topor". Spre exemplu, nişte cozi de topor sunt bârfitorii care, ascunzându-se în spatele celor ce spun alţii despre anumite persoane, îşi trimit propriile lor săgeţi. Oamenii de tipul "cozilor de topr", crezând că stăpânesc ei înşişi lumea cu ritmicitatea cu care lovesc în ea nu fac astfel decât să-şi mai bată un cui în propriul lor sicriu. Ori, tocmai pentru a nu cădea în această capcană a egoismului, Mântuitorul Hristos ne porunceşte "să ne punem sufletul pentru fraţi!". De aceea, oridecâteori avem tendinţa să ne apărăm în faţa unui atac să fim atenţi să nu devenim nişte cozi de topor ale diavolului.

Niciun comentariu: