miercuri, 27 octombrie 2010

MANIFEST ÎMPOTRIVA ABUZULUI, ŞANTAJULUI ŞI INTIMIDĂRII

"Căci asuprirea poate să facă nebun pe un înţelept" (Ecclesiastul 7, 7)

OBSERVAŢII PE MARGINEA UNUI SONDAJ. COEFICIENTUL SCĂZUT DE ÎNCREDERE AL BUCUREŞTENILOR. În mod paradoxal, condorm "Cartografierii sociale a Bucureştiului" realizate în perioada martie - mai 2010 de către Departamentul de Sociologie al Facultăţii e Ştiinţe Politice SNSPA din Bucureşti, aproape 30% din populaţia Bucureştiului a apelat la vrăjitori (meteahnă despre care se pot găsi informaţii accesând blogul Monitor Religios) pentru a li se ghici în cărţi, în cafea sau în palmă, deşi jumătate din bucureşteni declară că merg regulat la biserică, iar preoţii lor beneficiază de un nivel înalt de încredere. Totodată, acelaşi studiu relevă faptul că oamenii nu prea ştiu pe cine pot conta, adică nu prea ştiu de fapt în cine să aibă încredere atunci când sunt lăsaţi să se orienteze singuri. Cu alte cuvinte, deruta bucureştenilor este determinată de coeficientul scăzut de încredere. Credem că acest coeficient de încredere poate fi cuantificat aşa cum se poate măsura, spre exemplu, gradul de inteligeţă al unei persoane.

1. CONFISCAREA SENTIMENTULUI DE ÎNCREDERE SAU DESPRE DEZORIENTAREA MORALĂ A OMULUI CONTEMPORAN PRIN ALTERAREA COEFICIENTULUI DE ÎNCREDERE. Dezorientarea morală a omului contemporan este cauzată de confiscarea încrederii prin transformarea acesteia dintr-un sentiment atribuit virtuţii credinţei într-un produs de consum al zilelor noastre. Această confiscare nu are legătură cu naivitatea sau ignoranţa omului, ci cu vicierea atmosferei de libertate în care se cuvine să vieţuiască omul prin înşelarea încrederii acestuia. În această situaţie, considerăm că mai fericită a fost sluga sutaşului vindecată de Mântuitorul nostru Hristos (Mt. 8, 5-13), decât este omul contemporan din societatea de consum a cărui încredere îi este permanent înşelată. Este vorba despre aplicarea unor tehnici şi practici de seducţie prin care se caută capitalizarea încrederii, ceea ce a transformat imagologia într-o artă a disimulării. Nu erodarea capitalului de încredere, în limbajul sociologilor, ci anihilarea virtuţii credinţei prin confiscarea sentimentului de încredere este cauza dedublării omului contemporan. Sub presiunea psihologică a problemei credibilităţii, omul devine şantajabil. Pentru a putea să îşi satisfacă nevoile personale - aşa cum sunt cele legate de dezvoltarea, alimentarea, reproducerea şi apărarea propriului organism - omul va căuta să se salveze instinctual din captivitatea emoţiilor comercializându-şi propriile sentimente.

2. ANIHILAREA RESPECTULUI DE SINE. Mai grav este că, atunci când este sărăcit total de sentimente, omul se simte nevoit să facă compromisuri fundamentale, renunţând la demnitatea umană şi la respectul faţă de sine însuşi. Pe de o parte, din punct de vedere teologic, grija omului faţă de suflet, iar nu faţă de propria biografie (diacon Prof. Dr. Andrei Kuraev , într-o prelegere "Despre Hristos" constată că "diferenţa dintre biografie şi "viaţă" este comparabilă cu cea dintre tablou şi icoană. Icoana nu vrea să surprindă amănuntele fireşti după felul zis "realistic": realismul icoanei constă din ceea ce kniazul Alsufiev - remarcabil specialist în arte din Rusia de la începutul sec. XX - a spus prin cuvintele: "icoana deformează vizibilul de dragul reconstituirii sensului său lăuntric") - sursă de alimentare a respectului faţă de sine - este o condiţie soteriologică, pe de altă parte însă, din punct de vedere imagologic, atenţia cinică şi exagerată acordată propriei biografii şi imagini - axată doar pe valoarea estetică - riscă în cele mai multe cazuri să aibă un deznodământ dramatic pentru demnitatea umană. Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie accentul pus doar pe imagine constituie unul dintre motivele pentru care frumuseţea este sclava sexualităţii. Această exemplificare scoate în evidenţă deosebirea dintre respectul de sine şi încrederea în sine. În timp ce primul sentiment se consolidează pe baza realizărilor care se regăsesc în biografia personală, cel de-al doilea umple în mod superficial doar golul lăsat de nişte frustrări acumulate de-a lungul timpului.

3. TENDINŢA DE TRANSFORMARE A OMULUI ÎN SCLAV MODERN AL SOCIETĂŢII DE CONSUM. Atunci când dorinţa omului de proprietate nu se limitează doar la lucruri, ci se exercită prin intimidare asupra persoanelor, sunt create premizele necesare instaurării unor forme similare de constrângere a drepturilor şi libertăţilor umane similare celor din societăţile sclavagiste. Cauza sclaviei contemporane o constituie posesivitatea acelor oameni care, asemenea uliilor ce atacă şi dezosează carcasele animalelor muribunde, abuzează de propria putere pentru a-i exploata pe cei mai slabi dintre semenii lor. Un exemplu concret în acest sens îl constituie "fondurile uliu". Conform Radio Vatican din 16 iunie 2010, Arhiepiscopul Silvano Maria Tomasi, observator permanent al Sfântului Scaun pe lângă ONU din Geneva, ar fi lansat la cea de-a 14-a sesiune a Consiliului pentru Drepturile Omului un apel contra programărilor falimentare ale ţărilor mai sărace datorită aşa-numitelor „fondurile uliu” care aduc şi mai multe avantaje ţărilor bogate. Explicând semnificaţia sintagmei, Monseniorul Tomasi afirmă că "fondurile uliu sunt fonduri sau investiţii ce iau numele de la această pasăre răpitoare care dezosează carcasele altor animale sau care atacă atunci când un animal este gata să moară. Cu alte cuvinte, „fondurile uliu” sunt fonduri speculative care cumpără la preţuri mici datoriile ţărilor în curs de dezvoltare, de la creditorii publici sau privaţi, dar mai ales de la Stat. După aceea, compania care cumpără datoria la un preţ foarte redus se adresează ţării datoare, în mod cu totul legal, pentru rambursarea datoriei iniţiale, ba mai mult mărind cererea şi cerând şi interesele, aşa încât costul iniţial devine tot mai mare. Când ţara respectivă nu poate plăti, mai ales ţări în curs de dezvoltare din Africa (dar, principiul este perfect valabil şi pentru ţarta noastră, dacă ne gândim, spre exemplu, la scandalul Roşia Montană - n.n.), aceste „fonduri uliu” încearcă să ia bani din finanţările publice sau din vreo resursă primară a acestei ţări, precum petrolul sau alte materii prime, în aşa fel încât nu doar să recupereze cheltuielile iniţiale dar şi să obţină profit în dauna acestor ţări”. Monseniorul a precizat că se referă la companiile americane sau europene, active în ţări din Africa, precum Zambia, Congo, Camerun, Sierra Leone. De altfel, Papa Benedict al XVI-lea a afirmat, încă din decembrie 2008, că statele bogate şantajează ţările sărace. "Recenta criză demonstrează cum activitatea financiară poate fi în anumite momente egoistă, lipsindu-i orice considerent pe termen lung al binelui comun", a spus Papa cu ocazia mesajului anual "Luptând împotriva Sărăciei pentru a Construi Pacea".

4. PROVOCARĂI ŞI AMENINŢĂRI CU SCOPUL ANIHILĂRII INFLUENŢEI BISERICII ÎN SOCIETATE. Politicul, ca exponent al laicităţii, nu trebuie să violeze libertatea religioasă. Cu toate acestea, puterea politică exploatează religia conform propriilor sale interese conducând, deseori prin şantaj, alteori prin seduţie, la crearea premiselor creării unei credinţe fără morală, faptic o ideologie creştină sterilă, şi a unei etici laice fundamentaliste.

Niciun comentariu: