miercuri, 27 octombrie 2010

PERSONIFICAREA MÂNTUIRII PRIN INTRUPAREA MÂNTUITORULUI NOSTRU HRISTOS

Dumnezeul nostru este foc mistuitor” (Deut. 4, 24)

FALSUL PRETEXT AL INTERESULUI BISERICESC FOLOSIT DE CEI CE SUNT CREŞTINI DOAR CU NUMELE. Asumarea responsabilă a celor mai mari porunci din Legea dată de Dumnezeu oamenilor - conform cărora trebuie "Să-L iubim pe Domnul Dumnezeul nostru din toată inima noastră, din tot sufletul nostru şi din tot cugetul nostru" (Mt. 22, 37), iar "pe aproapele nostru ca pe noi înşine" (Mt. 22, 39) - necesită mult curaj. În acest sens, este suficient să amintim rugăciunea psalmistului David: „Domnul este luminarea mea şi mântuitorul meu. De cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele. De cine mă voi înfricoşa?” (Ps. 26, 1). Cu toate acestea, în istoria bisericească adeseori s-au găsit oameni care să fure şi să mintă în numele lui Dumnezeu, aşa cum au fost atât de evident spre exemplu în perioada cruciadelor, ceea ce ar fi trebuit să ne înveţe faptul că minciuna, laşitatea şi lăcomia nu întreţin credinţa, ci, dimpotrivă, o fac insuportabilă. De aceea, cea mai mare ameninţare a veacului acesta la adresa Bisericii nu o reprezintă secularizarea, ci convingerea că sub pretextul fals al credinţei în Dumnezeu şi al interesului bisericesc, masele pot fi manipulate în mod laş cu ajutorul minciunii în avantajul propriilor interese. Din păcate, ţinta acestor noi cruciade nu este secularizarea, aşa cum s-ar crede la o primă impresie, ci, la fel ca şi în trecut, le cad victime tocmai cei care cred sincer şi dezinteresat în Dumnezeu. Ori, nici un interes bisericesc nu este atât de mare încât cei care îl folosesc în mod nedemn şi josnic să-şi permită să ia în calcul riscul de a-şi sminti semenii lor, dreptcredincioşi. Referitor la lăcomie, trebuie spus că: "Rădăcina tuturor relelor este iubirea de argint, pe care poftindu-o unii, s-au rătăcit de la credinţă" (Tim. 6, 10). Totuşi, despre motivul utilizării în scop personal al interesului bisericesc, Sf. Ioan Gură de Aur afirmă în mod ironic: "Nu e deloc de mirare ca oamenii să umble după slava deşartă când sunt bogaţi, când sunt puternici; dar, să postească, să se roage de dragul slavei deşarte, asta e ciudat, asta merită multe lacrimi " (în Omilii la Matei, Scrieri, PSB, vol. 23, EIBMOR, 1994, p. 816).

LIBERTATE ŞI CORESPONSABILITATE PASTORALĂ (Iubirea ne face liberi!). Calitatea actului pastoral depinde de gradul de libertate şi de coresponsabilitate cu care acesta se exercită, aspect care transpare şi din cuprinsul noului Statut pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române. Din păcate însă, datorită lipsei de transparenţă decizională şi ignoranţei particulare a celor mai mulţi dintre credincioşi, adică tocmai a lipsei sentimentului de coresponsabilitate, atmosfera de libertate pastorală continuă să fie viciată în multe dintre comunităţile bisericeşti. În acest sens, este de subliniat ceea ce Preafericitul Părinte Daniel arăta în cuvântul Recunoştinţă pentru împliniri şi responsabilitate pentru noi lucrări alcătuit la un an de la întronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române: "Pentru a face faţă acestor probleme (secularizarea şi sărăcia, slăbirea comuniunii de iubire şi a solidarităţii în familie şi în societate, scăderea numărului populaţiei, noile probleme pastorale şi sociale create de emigraţia românilor - n.n.) este mare nevoie de a întări coresponsabilitatea şi cooperarea în Biserică şi în societate, pentru ca libertatea noastră să fie folosită pentru a săvârşi binele, a apăra şi promova demnitatea umană şi a dobândi mântuirea sau comuniunea de viaţă veşnică în iubirea Preasfintei Treimi". Din păcate, atâta timp cât va persista minciuna, laşitatea şi lăcomia, în aceste comunităţi bisericeşti nu va exista coresponsabilitate şi, cu atât mai puţin, libertate pastorală. Prin urmare, pentru a combate realmente fenomenul de scularizare, Biserica va trebui să întreprindă o reformă morală care să conducă cel puţin la eradicarea acestor trei slăbiciuni umane.

MÂNTUITORUL NOSTRU HRISTOS - IUBIREA PERSONIFICATĂ ("Strălucirea iubirii este în noi chipul Mântuitorului Hristos", cf. Sf. Chiril al Alexandriei în Comentariu la Evanghelia Sf. Ioan, Scrieri, PSB, vol. 41, EIBMOR, 2000, p. 573). Ştiind că măsura iubirii Lui este alta decât cea a oamenilor, Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne cere mult mai mult decât simpla respectare a celor mai mari porunci din Legea dată de Dumnezeu oamenilor, când spune: „Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul” (In 13, 34). Din punctul nostru de vedere, coresponsabilitatea se manifestă numai şi numai într-o atmosferă de deplină libertate, al cărui unic izvor este virtutea dragostei nemăsurate faţă de oameni, a cărui personificare o reprezintă Mântuitorul nostru Hristos: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să-şi pună pentru prietenii săi” (In 15, 13). Şi ce reproş îi aduce celui care se credea întâiul între Apostoli? "Vei pune sufletul tău pentru Mine? Adevărat, adevărat zic ţie că nu va cânta cocoşul, până ce nu te vei lepăda de Mine de trei ori!” (In 13, 38). Ori, în contextul asumării responsabilităţii bisericeşti, prosta înţelegere a libertăţii şi ignorarea sursei sale de alimentare, adică a virtuţii iubirii, aşa cum a fost cazul lui Iuda este contraproductivă din punct de vedere duhovnicesc! În mod paradoxal, după cum ne spune Sf. Chiril al Alexandriei, cei care fug de asemenea responsabilităţi sau le folosesc în interes propriu tocmai pentru a se simţi cât mai liberi, nu fac decât să se autolimiteze, dispensându-se de sentimentul uman cel mai profund: iubirea. "Prin păcat - afirmă Sf. Chiril al Alexandriei - stăpâneşte tiranic Satana, căci în păcat omul nu se mai simte liber, sau stăpân pe sine, cum se simte în comuniunea cu Dumnezeu, care îi produce bucuria iubirii. Căci iubirea e trăită în mod liber, pentru că în ea trăiesc şi iubirea celuilalt. Ea nu mi se impune cu sila, nu mă lasă singur, nu-mi slăbeşte puterile, nu mă simt stăpânit de altul, ameninţat de viclenia lui. În iubire mă dăruiesc liber şi trăiesc dăruirea liberă de sine a altuia" (note la Comentariu la Evanghelia Sf. Ioan, Scrieri, PSB, vol. 41, EIBMOR, 2000, p. 563). În conlcuzie, coresponsabilitate "este - spune Sf. Chiril al Alexandriei (Comentariu la Evanghelia Sf. Ioan, Scrieri, PSB, vol. 41, EIBMOR, 2000, p. 571) - ceea ce au şi făcut fericiţii ucenici ai Mântuitorului nostru şi cei ce au păşit pe urmele lor, punând mai presus de viaţa lor mântuirea altora, suportând orice durere şi osteneală, mergând până la ultimele suferinţe, ca să mântuiască sufletele celor ce se pierdeau. De fapt, Pavel zice o dată: „În fiecare zi mor” (I Cor. 15, 31).

Niciun comentariu: