miercuri, 27 octombrie 2010

Desi se confrunta cu probleme majore, din cauza pasivităţii, crestinii BOR se comporta cu sfiiciunea unor minoritari

CELE MAI RECENTE STUDII CONFIRMĂ O METEAHNĂ MAI VECHE A ROMÂNILOR, ŞI ANUME PASIVITATEA. Potrivit jurnalistului Georgian Moroşan, care citează raportul organizaţiei Minority Rights Group, publicat în data de 1 iulie 2010 (în Curentul, 2 iulie 2010), relevă faptul că intoleranţa religioasă a devenit una din cauzele majore ale persecuţiilor în tot mai multe ţări din întreaga lume. Această situaţie trebuie corelată cu cea oferită de recentul sondaj CURS (citat de cotidianul Evenimentul Zilei, 3 iulie 2010) care demonstrează faptul că, dintre categoriile supuse în mod obişnuit discriminării, nivelul de toleranţă este mai ridicat în cazul personelor de altă religie, care manifestă pasivitate în faţa acestui fenomen. În concluzie, desi intoleranţa şi persecuţiile asupra minorităţilor au devenit un "modus vivendi" în societatea contemporană, crestinii Bisericii Ortodoxe Romane, majoritari, dar pasivi în ţara noastră, se comportă ca o minoritate, deşi BOR este principala instituţie bisericească românească şi se confruntă cu problemele majore ale societăţii româneşti. De ramarcat că, această pasivitate românească a creat întotdeauna un vid care a permis dominaţia unei puteri intolerante în societatea noastră.

ÎN ROMÂNIA, MAJORITATEA SUFERĂ DE COMPLEXUL MINORITARULUI. Desi se confrunta cu problemele majore, dintre care cea mai importantă este determinată de fenomenul secularizării din ce în ce mai accentuate a societăţii româneşti, din cauza pasivităţii, caracteristice întregului popor român, crestinii BOR se comporta cu sfiiciunea unor minoritari. În contextul în care s-a făcut atâta lobby pentru drepturile minoritarilor, în România s-a ajuns în situaţia paradoxala ca minorităţile să se comporte ca nişte majorităţi şi, invers, ca, pe fondul unei metehne mai vechi, care constă în propria pasivitate. majoritatea să sufere de complexul minorităţii. Scopul acestei presiuni dirijate, pe care cei care au animat-o (în special tocmai de adepţii filozofiei lui Karl Popper), de altfel, l-au şi atins, nu a fost atât acela de a distruge majoritatea, ci de a discredita pentru a o controla prin subordonare ei , uneori, chiar faţă de propria minoritate.

METEAHNĂ CONSIDERATĂ DE POPOR CA FIIND SALVATOARE. Pe de altă parte, corelând datele sondajele menţionate mai sus cu recentele observaţii ale profesorului Ian McGregor de la departamentul de psihologie al Universităţii York, publicate în The Telegraph (7 iulie 2010), referitoare la faptul că "îngrijorarea reprezintă rădăcina extremisului religios", ajungem la concluzia că, în România, se încearcă în mod deliberat, dar fără succes tocmai din cauza pasivităţii româneşti, o escaladare a extremismului religios. Făcând disctincţia între extremismul religios şi credinţa religioasă puternică, prof. McGregor a făcut următoarea observaţie interesantă, care ne determină să considerăm pasivitatea românilor semn al unei convingeri religioase puternice şi sănătoase: "Convingerile religioase puternice sunt asociate cu o activitate scăzută a unei părţi din creierul umane (in the anterior cingulate cortex), şi anume cu acea parte a lui care, de regulă, anticipează stările de îngrijorare".

PASIVITATEA ROMÂNILOR TRĂDEAZĂ LIPSA UNOR PROIECTE INSTITUŢIONALE MAJORE CU IMPACT NAŢIONAL, VIABILE ŞI DE VIITOR PE TERMEN LUNG. Să învăţăm de la americani măcar simplul fapt că, nici atitudinea pasivă, nici cea reactivă, nici măcar cea activă, ci doar cea proactivă reprezintă cheia realizării personale şi instituţionale. Ori, prima condiţie a mentalităţii proactive este aceea de a ne face planuri şi a schiţa proiecte de viitor cu scop precis şi obiective măsurabile. Românilor le este frică de viitor, acesta fiind pentru ei sacru şi inviolabil. Din cauza necazurilor şi a nevoilor pe care şi le-au satisfăcut întotdeauna cu greu, există credinţa în popor că viitorul aparţine doar lui Dumnezeu şi, din această cauză, românilor le este frică să viseze cu ochii deschişi. Aceste afirmaţii capătă sens când ne referim la Ana Blandiana, care descria pasivitatea românilor în felul următor: "Noi (românii) ne-am purtat întotdeauna în istorie ca şi când am fi ştiut că timpul lucrează în favoarea noastră şi că, oricum, luptând nu am realiza mai mult" (Ana Blandiana, Cine sunt eu?, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, p. 48). Mai mult, pr. Dumitru Stăniloae spunea în acelaşi sens: "Românul, prin bogata sa experienţp nu se lasă atras de primul impuls. El ştie care va fi rezultatul final al unei asemenea grabe. El îşi alege atitudinea prin lumina ultimelor urmări"(Dumitru Stăniloae, reflecţii despre spiritualitatea poporului român, Editura Elian, Bucureşti, 2001, p. 41).

VISUL MEU PENTRU ROMÂNIA (La Judecat de Apoi, Dumnezeu ne va întreba: "Românilor, ce aţi făcut cu ţara voastră?". Sper că nu vom răspunde ca nişte leneşi: "Doamne, te-am ştiut că eşti aspru şi, de aceea, am îngropat-o... în pământ", cf. Mt. 25, 14- 30). Mai există o singură speranţă pentru viitorul acestei naţiuni! Cred că România se va schima doar atunci când fiecare român va învăţa şi va îndrăzni să viseze frumos la viitorul ţării lui, va putea să ignore nevoile şi să se bucure de tot ceea ce are în patria sa şi va crede în reuşita planurilor sale de viaţă. Fără să fiu extremist, nici de dreapta, nici de stând, afirm cu convingere că românii vor îndrăzni să viseze la fericirea naţiunii lor abia atunci când nu îşi vor mai inhiba stările de îngrijorare, cauza principală a pasivităţii lor generalizate, ci vor începe să elimine problemele cu care se confruntă, construind în mod programatic propriul lor viitor. Şi, întrucât orice proiect trebuie să aibă un scop, cred că cel mai potrivit dintre toate este cel sugerat de filozoful Constantin Noica (Gabriel LIICEANU, ADSUM? Modelul cultural Noica şi urgenţele istoriei în „22”, an I, nr. 45, 23 noimbrie 1990, p. 16). Parafrazându-l, consider că cel mai potrivit scop al oricărui proiect pentru România trebuie să plece de la perspectiva unei Judecăţi de Apoi a fiecărei naţiuni. De aceea, blestemaţi sunt cei care îşi trădează ţara! Şi pentru că ne mântuim individual, nu global, facem precizarea că obiectivele, clare şi măsurabile, pentru a avea o bună "prestanţă" înaintea Judecătorului Suprem, sunt stabilite de faptele fiecărui român în parte şi constituie certificatele cu care aceştia se prezintă înaintea Acestuia la Judecata de Apoi atunci când, pe lângă alte o sumedenie de întrebări li se va pune şi aceasta: "Tu, ce ai făcut pentru ţara ta?".

Niciun comentariu: