vineri, 29 iulie 2011

ABSENŢA LIBERTĂŢII INTERIOARE ÎN HRISTOS

CUVÂNT
la Duminica a 7-a după Rusalii (Înainteprăznuirea scoaterii Sfintei Cruci);
Vindecarea a doi orbi şi a unui mut în Capernaum
Ap.Romani 15, 1-7; Ev.Matei 9, 27- 35 ; glas 7, voscr.6
(Sfântul şi dreptul Evdochim, Sf. Iosif din Arimateea )

ABSENŢA LIBERTĂŢII INTERIOARE ÎN HRISTOS

Motto: “După credinţa voastră, fie vouă!” (Mt.9, 29)

Vai celor care transformă credinţa lor în nebunie! Recenta tragedie norvegiană, este vorba de atentatele de la Oslo din ziua de 22 iulie 2011 soldate cu aproape 100 de morţi, ne face să ne întrebăm ce anume cauzează ameninţările şi chiar vărsările de sînge puse la cale din motive religioase de către agresori? Răspunsul nostru este următorul: ABSENŢA LIBERTĂŢII ÎN HRISTOS! Caracterul tragic al păcatului împotriva Duhului Sfânt săvârşit de cei care pretind că se erijează în justiţiari ai unei false dreptăţi divine reiese, spre exemplu, şi din însuşi dramatismul momentului evanghelic în care fariseii reproşau din invidie Mântuitorului nostru Hristos că "scoate pe demoni cu Beelzebul - Domnul muştelor, unul din numele date de iudei în batjocură diavolului - căpetenia demonilor" (Mt. 12, 24). Problema de fond a unor asemenea agresori este aceea că, preluând doar superficial tezaurul de credinţă, nu înţeleg faptul că credinţa religioasă nu exclude suferinţa, aşa cum nu poate exclude nici boala şi, chiar dacă eliberarea omului de influenţa celui rău ca şi vindecarea omului de suferinţe trupeşti sunt aproape întotdeauna o minune, fiind de fapt un dar de la Dumnezeu. Astfel, toate aceste suflete nefericite - investind pe altcineva decât pe Dumezeu cu atributul de autor al minunilor - nu fac altceva decât să se lepede de fapt de Dumnezeu şi să se pună practic în slujba diavolului care dintru început şi-a dorit acest lucru.

Din nefericire, chiar şi printre creştini există suflete nefericite care atribuie răului lucrări vindecătoare, „blestemându-L astfel pe Sfântul Duh”, după cum precizează Sf. Vasile cel Mare, "fapt care nu li se va ierta, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie" (Mt. 12, 32). O imagine ideală, dar bolnăvicioasă, de sine construită sistematic în mintea acestor suflete nefericite poate deveni extrem de chinuitoare şi să izbucnească cu violenţă în afară. Pentru că se cred deja ajunse la sfinţenie, în timp neagă starea de păcat în care de fapt trăiesc, ajung la un grad atât de mare de distorsiune duhovnicească încât merită mustrarea proorocului Isaia care spune: "Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău" (Is. 5, 2). Din păcate, în numele acestei imagini ideale aceste suflete nefericte îşi judecă semenii, câzând în patima nebunească a fundamentalismului religios. Vindecarea de această boală ca de orice boală trupească şi sufletească în general, o putem considera doar minune dumnezeiască. Ne dăm seama de vindecarea acestei distorsiuni duhovniceşti, abia când aceste suflete nefericite vor ajunge să gândească întocmai ca fostul persecutor fanatic al creştinilor, ulterior ajuns Sf. Ap. Pavel, când afirmă „căci nu fac binele pe care-l vreau, ci răul pe care nu-l vreau, pe acela îl săvârşesc” (Romani 7, 19). Astfel, datorită experinţei vindecării de o astfel de boală sufletească a Sf. Ap. Pavel, Biserica a învăţat că nu se cuvine să ne răzbunăm singuri, ci să lăsăm mînia lui Dumnezeu să se manifestă cu dreptate în judecata sa: ,,Răzbunarea este a Mea. Eu voi răsplăti“, spune Domnul (Rom. 12,18-21).

Absenţa libertăţii în Hristos, duşmanul diavolului, este cea mai cumplită dintre oricare dinte bolile sufleteşti şi trupeşti de care poate suferi un om. Cu cât ajungem să iubim mai puţin păcatul şi mai mult pe Dumnezeu, cu atât vom fi mai liberi în Hristos. Pentru aceasta trebuie să înţelegem că diavolul, patronul păcatului, nu este un binefăcător al omului, chiar dacă poate înceta temporar răul pe care i-l provoacă. Interpunându-se între om şi Dumnezeu, el nu face altceva decât să-şi consolideze propria libertate limitând libertatea sufletească a omului. Dar, libertatea diavolului este nebunia omului! Noi ştim că “Domnul este Duh, şi unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea” (II Cor 3,17). Ura presupune de fapt îmbolnăvirea simţului adevărului. De aceea credem că cu cât un om Îl huleşte/urăşte mai mult pe Dumnezeu cu atât îi face mai mult loc diavolului în viaţa sa, transformându-l într-un sclav al minciunilor sale. "Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii " (Ioan 8, 44).

(Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU, Biserica Sf. Pantelimon din Bucureşti, 31 IULIE 2011)

Niciun comentariu: