marți, 11 mai 2010

Înălţarea Domnului

Înălţarea Mântuitorului Iisus Hristos la Cer, ultimul act al existenţei Sale pământeşti, s-a petrecut, la 40 de zile după Învierea Sa din morţi. După ce Iisus Hristos a înviat din morţi şi s-a arătat ucenicilor Săi, încredinţându-i de realitatea actului învierii Sale, S-a ridicat la Cer de pe muntele Eleonului (Măslinilor) din Betania. Din relatările creştine reiese clar faptul că Mântuitorul Iisus Hristos S-a înălţat la Cer cu acelaşi trup cu care S-a născut, a trăit, a fost răstignit, îngropat şi, apoi, a înviat. Actul Înălţării s-a petrecut în felul următor: Mântuitorul Iisus Hristos a ieşit pe străzile Ierusalimului pe care le-a străbătut împreună cu Sfinţii Săi Apostoli şi cu celelalte persoane adunate, conducându-i în Betania, la casa lui Lazar, a Martei şi a Mariei acolo unde Fecioara Maria, Maica Sa, împreună cu multe persoane credincioase aşteptau venirea Lui. După ce i-a mângâiat, spunându-le că s-a apropiat clipa despărţirii de ei şi a Înălţării Sale la Tatăl, au pornit împreună spre muntele Măslinilor, în grădina Ghetsimani. În faţa a peste 500 de persoane, în timp ce le binecuvânta, Mântuitorul Iisus Hristos a început să se înalţe spre Cer. Deasupra pământului a apărut un nor luminos care Îl înconjura şi bolta cerească răsuna de cântări îngereşti.

Dacă prin naşterea Sa, Dumnezeu Fiul a coborât pe Pământ, întrupându-se ca om, ca să împace creaţia cu Creatorul, prin Înălţarea la Cer, El a deschis credinciosului Cerurile, asigurându-i posibilitatea desăvârşirii şi mântuirii. În momentul Înălţării Mântuitorului Iisus Hristos la Cer, cei prezenţi au primit asigurarea că, în locul Lui, va trimite un "alt Mângâietor", care să-i înveţe, să-i întărească şi să-i sfinţească. Aceasta reprezintă o mărturisire clară a credinţei creştine într-un singur Dumnezeu, dar în trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.

Sărbătoarea Înălţării introduce o altă mare sărbătoare cinstită de creştini şi anume Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt. De Rusalii, Sfinţii Apostol au primit putere (har) şi s-au transformat din oameni timizi şi simpli, în propovăduitori ai învăţăturii creştine.

Privita sub acest aspect, Înălţarea Domnului la Cer constituie o piatră de hotar între perioada predicatorială a Mântuitorului Iisus Hristos şi începuturile erei creştinismului.
În această zi creştinii se salută cu „Hristos s-a înălţat!” şi „Adevărat s-a înălţat!”.

Ziua Eroilor. Înălţarea Domnului, la fel ca şi Sf. Ap. Andrei, ocrotitorul României (30 noiembrie) este o sărbătoare bisericească cu caracter naţional, întrucât este şi ziua de pomenire a eroilor neamului. În toate bisericile şi mânăstirile din cuprinsul Patriarhiei Romane sunt oficiate slujbe de pomenire, iar după Sfânta Liturghie sunt organizate procesiuni la cimitire, monumente şi troiţele închinate cinstirii eroilor.

În data de 24 august 1920, regele Ferdinand I a promulgat legea care instituia serbarea naţio-nală, anuală, de comemorare a eroilor în ziua de Înălţarea Domnului, dată modificată, ulterior, de regimul politic comunist. După evenimentele din decembrie 1989 s-a revenit la sărbătorirea Zilei eroilor de Înălţarea Domnului, şi nu de 9 mai, prin hotărârea luată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. De ziua eroilor sunt comemoraţi toţi cei care s-au jertfit pentru dreapta credinţă, pentru ţara şi neamul românesc. În această zi sunt cinstite nu doar rămăşiţele pământeşti ale eroilor, dar şi opera lor săvârşită în interesul ţării şi poporului român tara, precum şi sufletul lor nemuritor. Cultul faţă de eroii neamului românesc este fundamentat pe credinţa creştină în nemurirea sufletului. Din această cauză, eroii sunt pomeniţi în ziua Înălţării Domnului.Odihneasca-se în pace !

Ispasul este o sărbătoare populară, necreştină, care se suprapune sărbătorii creştine a Înălţării Domnului. Ea este dedicată personajului mitic cu acelaşi nume. Ispasul, ca personaj, este perceput ca un om vesel şi din această cauză oamenii care ţin această tradiţie încearcă să fie cât mai veseli în această zi. De asemenea, de Ispas se presupune că sufletele morţilor se pot rătăci în drumul lor spre cer, devenind strigoi pe pământ şi provocând rele oamenilor şi animalelor.

Tot această zi mai este numită, conform tradiţiei populare, nebisericeşti, Paştele Cailor. Se crede că, datorită abundenţei vegetaţiei din această lună, aceasta este singura zi din an în care caii se satură de păscut iarbă. Aceasta era ziua soroacelor, a termenelor limită când expirau înţelegerile sau afacerile. Cu timpul denumirea a căpătat un caracter peiorativ: zicala „la Paştele Cailor” înseamnă a nu înapoia ceea ce ai împrumutat, a nu te ţine de cuvânt, a amâna la nesfârşit.

Un comentariu:

Adsense spunea...

1.Va rugam sa promovati site-ul nostru. Detalii aici: http://codexalimentarius.info/?page_id=263