Nu există minune mai mare decât adevărul! Aşa cum minciuna nu întreţine credinţa, ci o face insuportabilă, nici adevărul nu întreţine dilemele, ci dimpotrivă oferă soluţii miraculoase omului aflat la cumpăna vieţii. Păcat însă că dilematicii puţin credincioşi contestă acest tip de minuni tocmai pentru că ele conduc indubitabil la Dumnezeu! Dacă, în momentele dificile ale vieţii, nu le-ar fi mai uşor să-şi asume riscurile pe care le implică păcatul, decât să se îndoiască atâta de minunile pe care Dumnezeu le poate săvârşi cu ei, ar evada mai uşor din blocajul propriilor dileme. Dar, pretinzând dreptul de a comite păcate, aceştia ignoră orice urmă de minune din propria viaţă. Astfel, dilematicii puţin credincioşi nu vor avea niciodată suficientă putere pentru a se îndepărta cu bine de momentele de răscruce ale vieţii lor doar apelând singuri la ajutorul lui Dumnezeu. Iar acesta, în condiţiile în care, de regulă, ceea ce face diferenţa între o alegere bună sau rea pe termen lung este tocmai minunea mântuirii de propriile noastre dileme.
În ciuda faptului că trăiesc în epoca vitezei, oamenii sunt deseori depăşiţi de problemele cu care se confruntă - aşa cum este spre exemplu perversitatea falsei dileme a "orientării sexuale" care îi descurajează pe oameni să depăşească starea de păcat - pentru că se complac în mândria pendulării dilematice în jurul propriei cozi. Un creştin nu poate să cadă în capcana falselor dileme, aşa cum a căzut Sf. Ap. Petru care avea de optat între a ajunge până la Mântuitorul nostru Hristos sau a se întoarce la corabie pentru a nu se scufunda în mare. Dincolo de frământările legate de problema mărturisirii unei minuni fără a fi nevoiţi să traseze o graniţă imaginară între natural şi supranatural, menită să conducă la segregări ce exclud din viziunea lumii perspectiva ontologică, o falsă dilemă este şi cea care izvorăşte din întrebări de genul: Care sunt limitele concrete ale unei minuni? Ori, minunile pot fi la fel de limitate şi concrete pe cât este şi adevărul. În ciuda faptului că sunt înconjuraţi permanent de minuni, creştinii le ignoră sau întârzie să le mărturisească numai din cauza încercărilor vieţii cotidiene care se prăvălesc în valuri asupra lor. Însă, o minune este, în egală măsură, mai puţin concretă decât circumstanţele care necesită intervenţia lui Dumnezeu în viaţa oamenilor. Astfel, majoritatea semenilor noştri - care rămân martori tăcuţi ai unor minuni - dau dovadă de o slabă memorie pentru adevăr, mărturisirea descoperirii unei minuni, insesizabile altfel, reprezentând pentru mulţi dintre ei o misiune extrem de dificilă.
Da, din păcate, există şi dilematici creştini! Aş vrea să cred că aceşti dilematici - şi includ aici marea majoritate a creştinilor din România - nu pot spune că au fost martorii unei minuni concrete pentru că, de fapt, toată viaţa lor a fost un răspuns la rugăciunile pe care i le-au adresat lui Dumnezeu. Faptul că o icoană plânge sau izvorăşte mir este un fapt firesc care se înscrie în planul de comunicare a lui Dumnezeu cu oamenii. Considerând că nu mai are nici un rost ca lucrarea lui Dumnezeu să fie separată de lucrarea omului, ei atribuie fără nici cea mai mică rezervă toate meritele exclusiv Celui din dintâi. Prezenţa lor numeroasă la Taina Sf. Maslu este o dovadă concretă a faptului că aceşti oameni cred în această manieră în minuni. Astfel, viaţa unor asemenea oameni se desfăşoară în perfectă concordanţă cu planul lui Dumnezeu de mântuire a oamenilor. Familiarizaţi atât de mult cu Dumnezeu, astfel de oameni nici măcar nu se mai minunează de ceea ce puţinii credincioşi le consideră a fi din punctul lor de vedere minuni. Este ca în exemplul dat de pr. prof. Răducă care povestea că la mănăstirea Căldăruşani trăia un călugăr care era într-atât de familiarizat cu prezenţa lui Dumnezeu încât vorbea la plural făcându-şi interlocutorii să privească atent şi umiţi în chilie pentru a-i descoperi pe Însuşi Dumnezeu, Fecioara Maria sau alţi sfinţi ascunşi în vreun ungher al ei.
Pentru sfinţi, mântuiţi de orice formă de dilemă, minunea reprezintă confirmarea speranţei că - în cel mai critic moment al vieţii - adevărul este oricum de partea lor!
NOTA BENE: Pentru exemplificare, voi mărturisi o minune pe care cred că a săvârşit-o Sf. Nectarie cu tatăl meu. În luna iulie a acestui an am aflat vestea dureroasă că tatăl meu are cancer la colon. Foarte repede a fost internat şi operat. Pe toată durata operaţiei, am citit neîncetat Acatistul Sf. Nectarie cu speranţa că veştile referitoare la operaţie vor fi bune, ceea ce s-a şi întâmplat. Mă temeam de complicaţii. Din fericire, cu ajutorul Sfântului, aceste temeri nu s-au confirmat. Însă, cu această ocazie am aflat din cuprinsul Acatistului Sfântului Nectarie că trebuie să mărturisesc minunea săvârşită cu ajutorul acestei rugăciuni. Consider că reuşita operaţiei i s-a datorat Sfântului şi o mărturisesc ca atare. Sf. Nectarie, te rog, fie-ţi milă de tatăl meu în continuare. Amin. După această experienţă, tot ceea ce pot afirma este că fiecare moment al vieţii poate constitui o minune în parte şi, totuşi, ne-am dori ca de dragul unei vieţi sănătoase minunea să devină permanentă. Astfel, ajungem firesc la concluzia că fiecare clipă din viaţă este exclusiv un dar de la Dumnezeu, şi acesta este un fapt minunat care trebuie preţuit la adevărata sa valoare.
În ciuda faptului că trăiesc în epoca vitezei, oamenii sunt deseori depăşiţi de problemele cu care se confruntă - aşa cum este spre exemplu perversitatea falsei dileme a "orientării sexuale" care îi descurajează pe oameni să depăşească starea de păcat - pentru că se complac în mândria pendulării dilematice în jurul propriei cozi. Un creştin nu poate să cadă în capcana falselor dileme, aşa cum a căzut Sf. Ap. Petru care avea de optat între a ajunge până la Mântuitorul nostru Hristos sau a se întoarce la corabie pentru a nu se scufunda în mare. Dincolo de frământările legate de problema mărturisirii unei minuni fără a fi nevoiţi să traseze o graniţă imaginară între natural şi supranatural, menită să conducă la segregări ce exclud din viziunea lumii perspectiva ontologică, o falsă dilemă este şi cea care izvorăşte din întrebări de genul: Care sunt limitele concrete ale unei minuni? Ori, minunile pot fi la fel de limitate şi concrete pe cât este şi adevărul. În ciuda faptului că sunt înconjuraţi permanent de minuni, creştinii le ignoră sau întârzie să le mărturisească numai din cauza încercărilor vieţii cotidiene care se prăvălesc în valuri asupra lor. Însă, o minune este, în egală măsură, mai puţin concretă decât circumstanţele care necesită intervenţia lui Dumnezeu în viaţa oamenilor. Astfel, majoritatea semenilor noştri - care rămân martori tăcuţi ai unor minuni - dau dovadă de o slabă memorie pentru adevăr, mărturisirea descoperirii unei minuni, insesizabile altfel, reprezentând pentru mulţi dintre ei o misiune extrem de dificilă.
Da, din păcate, există şi dilematici creştini! Aş vrea să cred că aceşti dilematici - şi includ aici marea majoritate a creştinilor din România - nu pot spune că au fost martorii unei minuni concrete pentru că, de fapt, toată viaţa lor a fost un răspuns la rugăciunile pe care i le-au adresat lui Dumnezeu. Faptul că o icoană plânge sau izvorăşte mir este un fapt firesc care se înscrie în planul de comunicare a lui Dumnezeu cu oamenii. Considerând că nu mai are nici un rost ca lucrarea lui Dumnezeu să fie separată de lucrarea omului, ei atribuie fără nici cea mai mică rezervă toate meritele exclusiv Celui din dintâi. Prezenţa lor numeroasă la Taina Sf. Maslu este o dovadă concretă a faptului că aceşti oameni cred în această manieră în minuni. Astfel, viaţa unor asemenea oameni se desfăşoară în perfectă concordanţă cu planul lui Dumnezeu de mântuire a oamenilor. Familiarizaţi atât de mult cu Dumnezeu, astfel de oameni nici măcar nu se mai minunează de ceea ce puţinii credincioşi le consideră a fi din punctul lor de vedere minuni. Este ca în exemplul dat de pr. prof. Răducă care povestea că la mănăstirea Căldăruşani trăia un călugăr care era într-atât de familiarizat cu prezenţa lui Dumnezeu încât vorbea la plural făcându-şi interlocutorii să privească atent şi umiţi în chilie pentru a-i descoperi pe Însuşi Dumnezeu, Fecioara Maria sau alţi sfinţi ascunşi în vreun ungher al ei.
Pentru sfinţi, mântuiţi de orice formă de dilemă, minunea reprezintă confirmarea speranţei că - în cel mai critic moment al vieţii - adevărul este oricum de partea lor!
NOTA BENE: Pentru exemplificare, voi mărturisi o minune pe care cred că a săvârşit-o Sf. Nectarie cu tatăl meu. În luna iulie a acestui an am aflat vestea dureroasă că tatăl meu are cancer la colon. Foarte repede a fost internat şi operat. Pe toată durata operaţiei, am citit neîncetat Acatistul Sf. Nectarie cu speranţa că veştile referitoare la operaţie vor fi bune, ceea ce s-a şi întâmplat. Mă temeam de complicaţii. Din fericire, cu ajutorul Sfântului, aceste temeri nu s-au confirmat. Însă, cu această ocazie am aflat din cuprinsul Acatistului Sfântului Nectarie că trebuie să mărturisesc minunea săvârşită cu ajutorul acestei rugăciuni. Consider că reuşita operaţiei i s-a datorat Sfântului şi o mărturisesc ca atare. Sf. Nectarie, te rog, fie-ţi milă de tatăl meu în continuare. Amin. După această experienţă, tot ceea ce pot afirma este că fiecare moment al vieţii poate constitui o minune în parte şi, totuşi, ne-am dori ca de dragul unei vieţi sănătoase minunea să devină permanentă. Astfel, ajungem firesc la concluzia că fiecare clipă din viaţă este exclusiv un dar de la Dumnezeu, şi acesta este un fapt minunat care trebuie preţuit la adevărata sa valoare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu