marți, 11 mai 2010

VIATA DUHOVNICEASCA

P R E D I C Ă
la Duminica a 5-a după Paşti (a Samarinencii, Ev. Ioan 4, 5-42)
Aducerea moaştelor Sf. Atanasie cel Mare; Ap. Fapte XI, 19-30; Ev. Ioan IV, 5-42; glas 4, voscr. 7

VIATA DUHOVNICEASCA
TEXT: “Duh este Dumnezeu şi cei ce i se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr”. (In. 4, 14).

Orice vindecare ar trebui să trezească credinţa în puterea spirituală care a conferit sănătate celui bolnav. Însă, aşa cum reiese din textul evanghelic care s-a citit în Duminica Slăbănogului, cei înguşti la minte, cum a fost cazul iudeilor din vremea Mântuitorul Hristos, riscă să îşi îmbolnăvească sufletul din cauza neomeniei. Aceştia, în loc să se bucure în urma minunilor făcute de Mântuitorul Hristos, îşi îmbolnăvesc sufletul datorită declaraţiei că vindecătorul celui slăbănog este Însuşi Fiul lui Dumnezeu. Contestând dumnezeirea Vindecătorului, iudeii respectivi îşi adorm conştiinţa marcată de incontestabila putere spirituală a Mântuitorului Hristos.

Îngustimea minţii lor dispreţuitoare reiese şi din atitudinea pe care o adoptaseră faţă de samarineni, pe care, datorită faptului că se amestecaseră cu alte neamuri, considerate de ei păgâne, îi priveau ca pe nişte câini sau diavoli. Astfel că femeia samarineancă de şa fântâna lui Iacov, ridică o "problemă rasială" în discuţia sa cu Mântuitorul Hristos. Însă, Acesta nu împărtăşeşte prejudecăţile iudeilor timpului Său, ci, prin simplul act de a vorbi cu acea femeie, demolează barierele sociale, politice şi rasiale: ca bărbat, stătea de vorbă cu o femeie; ca Învăţător, stătea de vorbă cu o femeie imorală; ca evreu, stătea de vorbă cu o samarineancă. Ignorând complet aceste deosebiri, El merge direct la punctul central - ce are El de oferit fiecărei persoane de orice rasă: "Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie" (Ioan 4,10-11).
Mântuitorul Hristos, făgăduindu-i femeii samarinence "apa cea vie", adică învăţătura Sfintei Evanghelii, i-a făgăduit o viaţă duhovnicească, spre deosebire de apa din fântâna lui Iacov (apa Vechiului Testament) care se conducea dupa legea răzbunării. Prin urmare, viaţă duhovnicească nu pot să aibă cei înguşti la minte şi la suflet, precum zeloşii, călăii, plângăreţii şi făţarnicii, ci numai oamenii de caracter.

”Samarineanca, spune monahul. N. Steinhardt, e un admirabil exemplu al felului cum lucrează Domnul în calitatea Sa de vânător (de oameni) îndeosebi fiind atras de vânatul dificil, de ucenici şi ucenice de caracter, care opun rezistenţă, dar şi sunt în stare ca acum chiar (nu după o zi ori un ceas ori un sfert de oră) să I se predea în duh şi adevăr. I-au fost pe plac un prigonitor ca Saul din Tars, o desfrânată din pasiune ca Măria Egipteanca, un vameş înrăit ca Zaheu, o sfadăreaţă ca samarineanca; nu i-au plăcut feţele palide, călăii, plângăreţii, strecurătorii de izmă, chimen şi untarită, făţarnicii, purtătorii de caftane şi ciucuri lungi, zeloşii aprinzători de luminări. Pe Simon-Petru l-a iubit mult fiindcă era din speţa inşilor înfocaţi, intempestivi, nerăbdători”.
Legea talionului, o lege care se conducea dupa principiul dinte pentru dinte si ochi pentru ochi, a fost folosita pana la venirea Domnului Iisus Hristos, iar El a desfiintat-o pentru totdeauna. Porunca iubirii faţă de aproapele era cunoscută în Vechiul Testament, însă prin aproapele se înţelegea doar cel din proximitatea geografică şi fizică, adică familia, rudele, prietenii şi, în general, conaţionalul, care primea demnitatea şi dreptul de iubire din apartenenţa sa la poporul ales. Mai intrau şi străinii din ţară, nevoiaşii şi cei asupriţi. Însă expresia “să-l iubeşti pe duşmanul tău” nu era cunoscută în Vechiul Testament.

Trezire credinţei în puterea spirituală poate fi împlinită prin participarea noastră la Sfânta Liturghie. Temeti-va serios sa mergeti la Sfanta Liturghie din obisnuinta! Siliti-va de fiecare data sa traiti mai profund ceea ce simtea Hristos la Cina cea de Taina, cand a instituit aceasta mare Taina care este Sfanta Impartasanie, “apa cea vie”. Astfel, Sfanta Liturghie va deveni mantuitoare si ziditoare duhovniceste.

Fantana lui Iacov: Trecand Iordanul, Iacov a ajuns cu bine in cetatea Sihem, in tara Canaan` (Facere 33,18). Astfel, rugaciunea inaltata de patriarh la Betel, ca Dumnezeu sa-l aduca iarasi in pace in tara sa, a fost ascultata. Pentru un timp el a locuit in valea Sihem. Aici isi stabilise Avraam tabara si ridicase un altar Domnului. Acum, Iacov cumpara pamant de la Hamor, tatal lui Sihem. Aici a sapat el fantana. Izvoarele naturale, care se gaseau din abundenta in aceea regiune pareau sa faca inutila o fantana acolo, dar Iacov isi sapase una adanca de 75 pana la 100 de picioare, pentru a evita disputele cu vecinii pe seama apei, pentru ca el era strain printre ei.

Samarinenii: Samarinenii erau ocoliti de catre ceilalti evrei, fiind socotiti "de alt neam", adica pagani. De fapt, in timp, samarinenii se amestecasera cu alte neamuri pagane, adoptand si o parte din credintele acestora dar pastrand si prevederi ale legii ebraice. Era, asadar, un sincretism religios in care alaturi de inchinarea la Iahve se adauga si slujirea la idoli, pe cele doua culmi muntoase ale Samariei: Garizim si Ebal. Ei nu respectau intreaga Lege, ci tineau numai Pen-tateuhul lui Moisi, erau monoteisti, aveau un templu propriu pe Mun¬tele Garizim si pastrau ideea mesianica. Iudeii detinand insa suprematia in cadrul societatii din acele locuri si din acea vreme, ii tratau pe samarineni cu mare dispret. Pentru evrei, “samaritean” era cel mai nedemn cuvânt ce putea fi folosit. Însemna “câine” sau “diavol”. Un evreu, asa cum era cazul Mantuitorului nostru Hristos, nu îi cere de băut unei femei samarinence.

Apa cea vie: Spre deosebire de apa din fantana lui Iacov (apa Vechiului Testament), Domnul i-a fagaduit femeii samarinence "apa cea vie", adica invatatura Sfintei Evanghelii. Ce-I va da ea in schimb? “Ce voi da in schimb Domnului, pentru toate cate mi-a rasplatit mie?” (Ps 115, 13). Eusebiu de Cezareea (Omilia V, la mucenita Iulia p. 394) arata ce ne-a dat Domnul: ne-a adus de la nefiinta la fiinta, ne-a dat ratiune, ne-a dat in stapaniere pamantul cu toate cate sunt pe el etc. “Bucurati-va si va veseliti ca plata voastra multa este in Ceruri” (Mt. 5, 12). Tot Eusebiu de Cezareea talcuiteste astfel textul (Ibidem, p. 395): trebuie sa ne veselim cu dreptii, nu cu pacatosii.
Dar apa cea vie este si harul lui Dumnezeu. “Lepădând harul de la Dumnezeu”, adaugă Sfântul CHIRIL AL ALEXANDRIEI - si dezbrăcându-se de bunătăţile de la început, firea omului a fost aruncată din raiul desfătării si preschimbată îndată spre urâciune, aflându-se de aici înainte ca una căzută in stricăciune' (Sfântul CHIRIL AL ALEXANDRIEI, Inchinarea si slujirea in duh si adevar, col. P.S.B., vol. 38, Editura IBMi BOR, Bucureşti, 1991, p. 22).

Templul este Biserica. Origen - comentand textul de la Ioan cap. 2, 19-22 - care spune ca “Iisus a răspuns şi le-a zis: “Dărâmaţi templul acesta şi în trei zile îl voi ridica. Şi au zis deci iudeii: În patruzeci şi şase de ani s-a zidit templul acesta! Şi Tu îl vei ridica în trei zile? Iar El vorbea despre templul trupului Său. Deci, când S-a sculat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că aceasta o spusese şi au crezut Scripturii şi cuvântului pe care Îl spusese Iisus” - afirma ca Mantuitorul Hristos se referea la Biserica. “Adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh (harul Sf. Duh, adica) şi în adevăr (invatatura Sf. Evanghelii)” (Ioan 4, 23) nu numai in Samaria sau Ierusalim, ci acolo de unde izvoraste apa cea vie, adica din Biserica Mantuitorului Hristos din care musteste invatatura Sfintei Sale Evanghelii si de harul Sfantului Duh.
Viata duhovniceasca. Aceasta apa vie este sursa vietii duhovnicesti. Ori, dialogul pe care aceasta femeie il are cu Mantuitorul Hristos o repune pe axa care il uneste pe om cu Dumnezeu. Cu adevarat viu este numai cel unit cu Dumnezeu. Respectarea invataturii Sfintei Evnaghelii te plaseza in apropierea celor drepti. Pacatul inseamna moarte, moarte spirituala, in timp ce impartasirea cu harul lui Dumnezeu inseamna viata, viata duhovniceasca. Daca ascultati de parintele vostru duhovnic, daca aveti incredere in el, sa nu va fie teama ca sunteti povatuiti gresit. Dumnezeu va gasi intotdeauna mijlocul prin care sa va descopere adevarul. A trai in ascultare fata de parintele duhovnic, inseamna sa va faceti inima mai sensibila la orice schimbare duhovniceasca din viata voastra. “Cand suntem impreuna, fiecare sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne daruiasca duh de ascultare fata de vointa Sa, si sa ne binecuvanteze pe toti – spune SF. SERAFIM DE SAROV. Fie ca e cel mai tanar sau cel mai batran, ascultati pe celalalt cu inima, pentru a simti cand Duhul lui Dumnezeu vorbeste prin el. Un diacon de 20 de ani, Sfantul Atanasie, si nu patriarhii, episcopii sau alti martiri, cu prilejul primului Sinod Ecumenic din anul 325, a fost cel care a sugerat cuvantul “homousios” pentru a defini raportul dintre Tatal si Fiul si Sfanta Treime. Dar, pentru a ajunge la aceasta stare trebuie multa bunavointa. Nu mai prin ascultare o putem dobandi.”

Familia crestina. “N-am barbat!”, zice femeia samarineanca. Mantuitorul dezvaluie insa traia in concubinaj cu cineva, practicand ceea ce se cheama astazi “casatoria de proba”. Traind in concubinaj, rezulta faptul ca nu prea punea pret pe randuielile lui Dumnezeu. Ea, care traise in concubinaj cu sase barbati, si-o fi zis ca n-are nevoie de acte si ritualuri popesti. Printre obiectivele nuntii crestine se numara infranarea trupeasca si evitarea desfraului si a imoralitatii in lume. De aceea nu pot fi nasi la botez si la cununie crestinii ce traiesc in concubinaj (necununati).

Biografia femeii samarinence: Ce a insemnat apa cea vie ptr viata samrinenciei si de ce viata duhovniceasca a avut parte in urma discutiei cu parintele duhovnicesc al nostru al tuturora, Mantuitorul Hristos? Femeia samarineancă, care a vorbit cu Dumnezeul nostru Iisus Hristos la puţul lui Iacov de langa cetatea Sihar a Samariei, este Sfînta Marea Muceniţă Fotinia (26 februarie). Aceasta, după înălţarea Domnului la cer şi după pogorîrea Sfîntului Duh peste dumnezeieştii Apostoli, în ziua Cincizecimii (Rusalii) s-a botezat de către Sfinţii Apostoli, împreună cu doi fii ai ei şi cu cinci surori, urmînd lor şi propovăduind credinţa întru Hristos din loc în loc şi din ţară în ţară, întorcînd pe mulţi slujitori de idoli de la păgînătate, făcîndu-i creştini. Victor, fiul ei cel mai mare în vârstă, făcând vitejii mari în războiul cu avarii, care se ridicaseră cu oaste asupra romanilor, a fost făcut general de către Neron şi a fost trimis, după aceea, în Italia, ca să chinuiască pe toţi creştinii ce se aflau acolo. Victor însă i-a zis: departe de la mine să fac una ca aceasta şi să chinuiesc vreun creştin, sau să iau ceva de la dânsul, sau să sfătuiesc, cum zici tu, pe mama mea sau pe fratele meu ca să nu propovăduiască pe Hristos Dumnezeu. În zilele lui Neron, păgînul împărat al Romei, Sfînta Fotinia, împreună cu fii ei si cele 5 surori ale ei, au patimit moarte martirica dupa ce li s-a zdrobit încheieturile mîinilor cu ciocane de fier, li s-a taiat mîinile, au fost otraviti, li s-a taiat venele, li s-a jupuit pielea etc. Dumnezeu s-a arătat ei şi, pecetluind-o cu semnul cinstitei şi de viaţă făcătoarei cruci de trei ori, a făcut-o sănătoasă de toate rănile ei. Şi după multe zile, lăudînd şi binecuvîntînd pe Dumnezeu, şi-a dat în mîinile lui cinstitul şi sfîntul ei suflet. Se spune ca, in timpul persecutiei, Nero a poruncit ca Sfînta Fotinia, împreună cu cele cinci surori ale ei, să le pună într-o cameră de aur, cu masă de aur, scaune de aur, bani mulţi înaintea lor, podoabe de aur, îmbrăcăminte şi brîie de aur. Apoi a poruncit şi Domninei, fiica sa, să se ducă şi ea în camera aceea cu toate roabele ei şi să se unească cu sfintele, socotind deşertul la minte căci cu amăgiri ca acestea va întoarce şi va răsturna credinţa lor. Pe Domnina a învăţînd-o credinţa lui Hristos, cum şi pe cele 100 de roabe ale ei, le-a botezat pe toate; iar pe Domnina a numit-o Antusa.
”Samarineanca, spune monahul. N. Steinhardt, e un admirabil exemplu al felului cum lucrează Domnul în calitatea Sa de vânător (de oameni) îndeosebi atras de vânatul dificil, de ucenici şi ucenice de caracter, care opun rezistenţă, dar şi sunt în stare ca acum chiar (nu după o zi ori un ceas ori un sfert de oră) să I se predea în duh şi adevăr. I-au fost pe plac un prigonitor ca Saul din Tars, o desfrânată din pasiune ca Măria Egipteanca, un vameş înrăit ca Zaheu, o sfadăreaţă ca samarineanca; nu i-au plăcut feţele palide, călăii, plângăreţii, strecurătorii de izmă, chimen şi untarită, făţarnicii, purtătorii de caftane şi ciucuri lungi, zeloşii aprinzători de luminări. Pe Simon-Petru l-a iubit mult fiindcă era din speţa inşilor înfocaţi, intempestivi, nerăbdători”.

Am vorbit despre viata duhovniceasca intrucat, Mantuitorul Hristos, fagaduindu-i femeii samarinence "apa cea vie", adica invatatura Sfintei Evanghelii, i-a fagaduit o viata duhovniceasca, spre deosebire de apa din fantana lui Iacov (apa Vechiului Testament) care se conducea dupa legea razbunarii. Legea talionului, o lege care se conducea dupa principiul dinte pentru dinte si ochi pentru ochi, a fost folosita pana la venirea Domnului Iisus Hristos, iar El a desfiintat-o pentru totdeauna. Porunca iubirii faţă de aproapele era cunoscută în Vechiul Testament, însă prin aproapele se înţelegea doar cel din proximitatea geografică şi fizică, adică familia, rudele, prietenii şi, în general, conaţionalul, care primea demnitatea şi dreptul de iubire din apartenenţa sa la poporul ales. Mai intrau şi străinii din ţară, nevoiaşii şi cei asupriţi. Însă expresia “să-l iubeşti pe duşmanul tău” nu era cunoscută în Vechiul Testament.
D-na Ileana Toma, fiica regretatul parinte de la Bucur Ciobanul, Pr. Alexia Barca, intr-o nuvela care surprinde literar demolarile de biserici povesteste cazul real al unora care mergand la un duhovnic si-au manifestat ingrijorarea. Acest duhovnica care nu era altul decat parintele Sofian Boghiu de la m-rea Antim le-a spus ca Dumnezeu nu va pierde cetatea Bucurestiului, asa cum facuse cu Sodoma si Gomora, atata timp cat intr-insa mai existau cel putin 10 drept credinciosi. Sa dea Dumnezeu sa ne numaram printe drept credinciosii pentru care Dumnezeu iubeste poporul român. Daca nu, sa dam slava lui Dumnezeu ca exista pe aceasta lume sfinti si oameni mai buni decat noi deoarece traim pe seama lor!

Recapituland, putem spune ca viata duhovniceasca se dobandeste adapandu-ne cu apa cea vie a harului si invataturilor dumnezeiesti. Un om cu viata duhovniceasca este un om de caracter, cum spunea monahul Steinhardt, care traieste dupa principii morale cat mai inalte… Atat de inalte incat ar fi bine sa-l uneasca, inca din aceasta viata, cum este cazul sfintilor, cu Insusi Dumnezeu.
Părintele CONSTANTIN GALERIU vorbeşte chiar de sacrificiul uman în faţa valorilor: „Între lume şi valori este o strânsă interdependenţă; lumea este dependentă de valori şi în acelaşi timp se găseşte în serviciul lor, după cum şi omul însuşi e în serviciul valorilor; în serviciul binelui, adevărului, dreptăţii etc. Acestora suntem chemaţi să le jertfim. De aceea, jertfa se mai poate defini şi ca o ofrandă a lumii în serviciul valorilor. Acestea fundamentează ordinea relaţiilor între om şi lume, între om şi semeni, între om şi Dumnezeu” . Acest tip de sacrificiu uman are ca scop consolidarea conştiinţei valorilor. În acest sens trebuie interpretate şi următoarele cuvinte ale Sfântului TEOFAN ZĂVORÂTUL: „Să nu vă îngăduiţi nimic împotriva conştiinţei, chiar de ar fi să muriţi! Cu cât veţi acţiona în acest fel cu mai multă hotărâre, cu atât conştiinţa va deveni mai puternică, vă va influenţa mai deplin în cele bune şi vă va îndepărta de cele rele atât în fapte, cât şi în vorbe şi în gânduri şi, astfel, interiorul vostru se va reclădi mai grabnic” . În felul acesta, Sfântul Teofan Zăvorâtul urmărea să creeze o personalitate creştină puternică - asemenea celei dobandite de femeia samarineanca - un caracter a cărui tărie se măsoară în disponibilitatea de sacrificiu în numele crezului personal, bazat pe credinţa în Dumnezeu.

Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU, Biserica Sf. Pantelimon din Bucureşti, 2 mai 2010

Niciun comentariu: