MARTURISIRE DE CREDINŢĂ ORTODOXĂ, MODEL ONTOLOGIC PENTRU POPORUL ROMÂN ŞI CIVILIZAŢIA EUROPEANĂ

C U V Â N T
Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur

MARTURISIRE DE CREDINŢĂ ORTODOXĂ REFERITOARE LA UNITATEA SFINTEI TREIMI, FORMULATĂ ŞI APĂRATĂ DE SFINŢII TREI IERARHI,
MODEL ONTOLOGIC PENTRU POPORUL ROMÂN ŞI CIVILIZAŢIA EUROPEANĂ


ESENŢA ÎNVĂŢĂTURILOR TRI-UNITARE ALE SFINŢILOR TREI IERARHI. În secoul al IX-lea, lumea creştină se împărţise din cauza unei dispute legate de întâietatea de cinstire datorată înaltei teologii, în special celei referitoare la Sfânta Treime, care trebuia acordată celor trei Sfinţi părinţi ai noştri, mari dascăli ai lumii şi ierarhi ai Bisericii. Iar, sminteala era atât de mare, încât creştinii sau divizat în funcţie de sfântul pe care îl considerau mai mare: unii se numeau ioanieni, alţii vasilieni şi alţii grigorieni. În mod exemplar, pentru a contracara asemenea dezbinări, Biserica a rânduit ca aceştia să aibă o zi de cinstire comună în calendarul bisericesc, adică în data de 30 ianuarie.

Sfântul Vasile cel Mare (330-379), numit de Sf. Atansie cel Mare (298 – 373) în Epistola către Paladiu “gloria Bisericii”, s-a remarcat prin exprimarea învăţăturii că “Duhul este Dumnezeu” în formule teologice inovatoare la vremea respectivă, care puneau pe aceiaşi treaptă Duhul Sfânt cu Tatăl şi cu Fiul, aşa este spre exemplu formula doxologică “Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh” (rostită prima dată pe 7 septembrie 374, la sărbătoarea Sf. Evpsihi).

De altfel, nici predica despre tri-unitate a Sfântului Grigorie de Nazians sau Teologul (329-390), căruia Biserica i-a acordat titlul de „teolog al Treimii” şi care a fost infuenţat în gândirea sa de Sf. Atanasie cel Mare, nu a rămas fără efect. Asemenea învăţătorului dogmei sale, Sfântul Vasile cel Mare, a avut de pătimit din cauza apărării dogmei Sfintei Treimi. „Mai întâi oraşul s-a răzvrătit,” scria el. „S-au ridicat împotriva mea şi mi-au spus că predic mai mulţi dumnezei şi nu un Dumnezeu, fiindcă ei nu cunoşteau învăţătura ortodoxă în care Unitatea este contemplată ca trei şi Treimea este una.”

La rândul său, Sfântul Ioan Gură de Aur (347-407), care asemenea Sf. Atanasie cel Mare a fost judecat şi depus din treapta de patriarh, în “Cuvânt la Sfânta Treime”, spune: “El a voit să ne ferească nu cumva, pentru apropierea cea mare şi negrăită în care stau cele Trei Feţe una către alta, să ajungem la socotinţa că în Dumnezeire ar fi numai o faţă. Într-adevăr, Sabelie şi alţii învăţaseră una ca aceasta printr-o nedreaptă înţelegere a cuvintelor: „Eu şi Tatăl una suntem”, şi: „Cine Mă vede pe Mine vede pe Tatăl”. Hristos a vrut încă să ne ferească să nu socotim că El este faţa cea întâi şi cea nenăscută a Treimii, sau mai mare decât Tatăl. De această rătăcire se pare că şi Pavel s-a temut, de aceea la cuvintele: „Toate sunt supuse Lui” (Fiului), îndată a adăugat: „afară de Cel (Tatăl) Care I-a supus Lui toate” (I Corinteni 15, 27). Pavel, negreşit, n-ar fi adăugat acestea dacă nu s-ar fi temut că putea să se ivească o asemenea socotinţă diavolească”.

UNITATEA SFINTEI TREIMI, MODEL ONTOLOGIC. După cum am văzut, dezbaterea problemei cum unu poate fi multiplu a frământat pe teologii creştini (aşa cum a fost cazul Sfinţilor Trei Ierarhi) cu mult înaintea oricăror filozofi sau politicieni europeni, fiind determinată de formularea dogmei Sfintei Treimi. De aceea, nu întâmplător Constantin Noica încearca să precizeze cu exactitate momentul genezei culturii europene şi să explice determinările ei ştiinţifice de mai târziu: “ (Cultura europeană - n.n.) se naşte anume în anul 325 al erei noastre, la Niceea…Cultura noastră este una a întrupării legii în caz; ca atare, cu manifestările ce decurg din întrupare, ea proclamă peste tot ceva întreit. Împotriva oricărui gnosticism, incapabil a înţelege cum pot trei să fie una, s-a decretat că trei sunt efectiv una…O putem spune de pe acum: tocmai ca fiind o cultură a întrupării legii în caz, cea europeană era sortită să ajungă la ştiinţă şi la ştiinţe, mai multe, după domenii distincte, aşa cum nu ajung celelalte culturi, în care legea rămâne difuză, fără întrupare bine determinată” (Constantin Noica, Modelul cultural european, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993, pp. 64,71). Concluzia? Unitatea Sfintei Treimi consituie un veritabil model ontologic pentru întreaga umanitate! Din punct de vedere ontologic, nu e vorba de a contempla natura aşa cum este ea pur şi simplu, ci altceva constă obiectul ce trebuie să se constituie în reper al înţelegerii: Treimea cea Una: “La oameni, firea cea comună e posedată de multe persoane prin repetiţia ei în acele persoane, deci nedeplin unită în persoanele lor. În Persoanele dumnezeieşti firea nu se repetă, ci e posedată în modul comun total” (pr. prof. Dumitru Stăniloae – “Sfânta Treime sau La începuta fost iubirea”, Editura Institutului Biblic, Bucureşti, 1993, p.29). Dacă un astfel de model l-ar constitui unitatea firii umane, atunci cunoaşterea nu ar cunoaşte decât fragmentarea, iar nu şi comuniunea. Despre modul unificator de relaţionare prin integrare Ioannis Zizioulas afirmă: “Cine este însufleţit de sentimentul eclesiologic al unităţii, este conştient că nu acţionează în numele comunităţii, adică în locul ei, ci, astfel, se relaţionează cu ea, integrându-se acesteia. Aceasta înseamnă, de fapt, a avea conştiinţa bisericească” (vezi Fiinţa eclesială, Editura Bizantină, Bucureşti, 1996, p. 185).

Nu unitatea firii umane trebuie să alcătuiască modelul ontologic, căci atunci nu mai poate fi vorba decât de o fragmentare a cunoaşterii noastre. Există două tipuri de unităţi după opinia lui Noica: unităţi de sinteză – care strâng laolaltă un divers - şi unităţi sintetice – după expresia lui Kant. “În timp ce unitatea de sinteză – fără a fi o simplă abstracţiune sau formă de reducţionism – este una de concentrare, unitatea sintetică este de expansiune…O divinitate în expansiune – cum vom întâlni la începuturile culturii europene (simbolul Treimii – n.n.)- , un univers în expansiune, unde electromagnetice în expansiune, dar şi valori în expansiune, categorii de gândire în expansiune, ca şi o istorie în expansiune, în fond toate limitaţii care nu limitează, iar până la urmă şi un neant intrat în expansiune cu nihilismele de astăzi – aşa ni se va părea că poate fi descrisă cultura europeană” (Constantin Noica – idem, pp. 54, 56) . Căt de bine a înţeles europeanul simbolul Unităţii Treimice din Dumnezeu rămâne de văzut! Cert este că, creştinul european – aşa cum a priceput ea – şi-a făcut “datoria”, împlinind porunca Mântuitorului Iisus Hristos: “Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă…” (Mt. 28, 18-19).

Dacă anul a fost consacrat de Patriarhia Română Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379) şi celorlalţi Sfinţi Capadocieni, 2010 este anul omagial al Crezului Ortodox în Patriarhia Română. Nimic nu e întâmplător, ci totul e proniator, după cum obişnuia să spună Pr. Constantin Galeriu. Hramul bisericii Trei Ierarhi, construită la Iaşi de domnitorul Vasile Lupu în anul 1639 şi care a adăpostit pentru o vreme şi moaştele Cuvioase Parascheva ale cărei veşminte se păstrează şi la biserica noastră , situează ctitoria în sfera Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, apărători ai dogmelor niceene. În timpul acestui domnitor, care s-a remarcat prin dorinţa de unitate a poporului român, dar şi a ortodoxiei creştine, chiar în această biserică, a avut loc Sinodul interortodox de la Iaşi din 1642 care a adoptat celebra Marturisire de credinţă ortodoxă.

Vedem astfel cum credinţa ortodoxă creştină s-a îmbinat armoios cu istoria şi cultura poporului român. Acest lucru l-a remarcat scriitorul Ion Heliade Rădulescu (1802–1872, militat activ pentru unificarea limbii române literare) şi la preoţii bisericii Sf. Pantelimon de la Foişorul din Bucureşti care, prin simplul fapt de a-î învăţa pe enoriaşi cititul buchisind cărţile de cult de la strană, au contribuit în felul acesta la unificarea limbii române.

(Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU, Biserica Sf. Pantelim on din Bucureşti, 17 ianuarie 2009)