miercuri, 27 octombrie 2010

AVEM NEVOIE DE SPERANŢĂ

CAUZA PRINCIPALĂ A ACTUALEI CRIZE MONDIALE O CONSTITUIE CINISMUL, CARE A LUAT LOC ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ VIRTUŢII MILOSTENIEI (ASISTĂM, OARE, LA O EUTANASIERE ÎN STIL EUROPEAN A SOCIETĂŢII DE CONSUM?). Creştinii români nu trebuie să devină mai economi decât sunt, ci mai milostivi decât au fost până acum! Imediat după atentatele de la 11 septembrie 2001, americanilor le era frică să mai iasă din casă şi, în consecinţă, economica SUA era în pericol din cauza faptului că scăzuse mult consumul. În această situaţie, autorităţile americane s-au văzut nevoite să încurajeze populaţia să consume pentru ca, astfel, să salveze economia ţării lor. La 9 ani de la celebrul atentat terorist, ţara noastră este în criză, Europa este în criză, iar soluţia nu o întrevedem în programele de austeritate impuse de autorităţi, surse inepuizabile doar de dialoguri polemice şi atitudini sociale ostile, ci în condiţia soteriologică a faptelor bune, în special cea a milosteniei creştine (în paranteză fie spus, măsurile de austeritate impuse în UE par a fi mai degraba o lovitură economică mortală aplicată deliberat societăţii de consum). În acest context social dramatic, revigorarea societăţii româneşti se va putea face doar prin implementarea cu ajutorul Bisericii de programe educţionale care să conducă la formarea de unor noi lideri, mai tineri, care să transfere din plan teologic în cel social beneficiile virtuţii milosteniei sau ale carităţii creştine.

REZISTENŢA PRIN SFINŢENIE.
În aceste momente de cumpănă pentru întreaga societate românească avem nevoie de speranţă, dar o speranţă fundamentată nu pe promisiuni politice, sociale sau economice, ci pe încrederea în pronia sau providenţa lui Dumnezeu."Cînd frații tăi te jupoaie cu nemila lor, este semnul cel din urmă", spunea Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Calinic într-un interviu acordat cotidianului "Curierul Zilei" în ziua de 26 mai 2010. În vremuri de restrişte, poporul român a ştiut să recurgă la Biserică ca la cel mai important bastion de apărare în faţa nenorocirilor abătute asupra lui. Aşa se cuvine să facă şi de data aceasta, nelăsându-se ispitit de a alege alte forme de rezistenţă decât cele bineplăcute lui Dumnezeu. Oricât de îndreptăţită ar fi indignarea oemnilor în faţa răului, rezistenţa prin sfinţenie este singura cale pe care Biserica ne poate sfătui să o urmăm. Este ea o utopie sau o realitate demnă de luat în considerare?

BIRUIŢI NECAZURILE! Primul mesaj pe care îl desprindem din vieţile sfinţilor este acela că nu se cuvine să ne lăsăm biruiţi de necazuri! În contextul în care suntem ameninţaţi de sărăcie şi alte nenorociri care decurg din aceasta, mai are rost să vorbim de sfinţenie, de ascultare, de supunere? Prima tendinţă a oricărei fiinţe de pe faţa acestui pământ este aceea de a recurge la tehnica autoapărării. Păi, dacă nu noi, atunci cine să ne mai apere? Însă, răspunzând la această întrebare retorică pentru mulţi dintre oameni aflăm, de fapt, în ce constă sfinţenia umană.

SUFERINŢA PENTRU CREDINŢA ÎN MÂNTUITORUL HRISTOS. Sfinţenia reprezintă singura forţă la care poate recurge creştinul. Despre "sfinţii care vor judeca lumea" (I Corinteni 6, 2), aflăm de la Sf. Ap. Pavel că le plăcea, în general, „să se laude în suferinţe” (Romani 5, 3). Mântuirea şi sfinţenia creştinului îşi are rădăcina în voinţa de a suferi pentru credinţa în Mântuitorul Hristos! Dacă am reuşi să convertim suferinţa noastră cotidiană în suferinţă pentru Mântuitorul Hristos, creştinii ar răbda mai uşor nenorocirile care se abat asupra societăţilor în care trăiesc.

Niciun comentariu: