SPIRITUL VREMURILOR
Text: „Mergi
de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a
dus şi s-a spălat şi a venit văzând.” (Ioan 9, 7)
Botezul creştin, prefigurat de
izvorul purificator al Siloamului. Izvorul Siloamului, la care după ce
s-a spălat, conform poruncii Mântuitorului Hristos, orbul şi-a căpătat vederea,
prevesteşte botezul creştin. În perioada sărbătorii evreieşti a Corturilor,
care aminteşte de ieşirea sau egira (fuga) evreilor din Egipt, slujitorul de la
Templu mergea la lacul Siloam de unde lua apă care, amestecată apoi cu vin, era
aruncată la baza Altarului în amintirea minunii izvorârii apei din stancă de
către Moise, pe când poporul rătăcea prin pustie. Acest obicei face trimitere
la profeţia mesianică din cartea Isaia: "Veţi scoate apă cu veselie din izvoarele mântuirii" (Isaia 12,
3).
Biserica, prin botezul creştin - aşa cum a fost prefigurat de izvorul
purificator al Siloamului - îl
transformă pe fiecare om dintr-un rătăcitor prin Pustia Necredinţei în veritabil
„primitor de Dumnezeu”.În acest sens, Sfântul Grigore al Nyssei, spune:
„Deci trecând peste alte opriri din cursul drumului, voi pomeni de
minunea săvârşită cu stânca, din a cărei fire întărită şi potrivnică a izvorât
apă bună de băut celor însetaţi, învârtoşarea ei topindu-se în apă. Nu e nici o greutate în a vedea un înţeles mai înalt şi
în faptul acesta al istoriei ce s-a continuat. De fapt, cel ce a părăsit pe egipteanul
mort în apă şi s-a îndulcit prin lemn şi s-a desfătat de izvoarele apostolice
şi s-a odihnit sub umbra finicilor se face şi primitor al lui Dumnezeu. Căci piatra, cum spune Apostolul (I Cor.,
10, 4), este Hristos, Care este vârtos şi potrivnic pentru cei necredincioşi,
dar dacă vine cineva cu toiagul credinţei, Se face bun de băut celor însetaţi
şi curge în lăuntrul celor ce-L primesc: "Eu şi Tatăl Meu vom veni, zice,
şi Ne vom face locaş în el" (In., 14, 25).( cf. Sfântul GRIGORE AL NYSSEI, Despre viaţa lui Moise sau despre
desăvârşirea prin virtute,Editura Sfântul Gheorghe-Vechi, 1995, p. 110).
Astfel, orice încercare prin care
omul trece în viaţă, trebuie văzută ca
un moment de purificare al cărui prag are scopul să-l facă să-şi revină în sine. De aceea nu trebuie comis păcatul cel mare de a
pune această transformare purificatoare pe seama spiritului vremii, cum fac necredincioşii,
ci doar pe seama lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, spiritul vremii este fitilul
lumânării pe care, dacă o aprindem direct de Dumnezeu, răspândeşte mireasma cu
bun miros a duhului de sfinţenie după care se cuvine cu toţii să alergăm.
Astfel, credem că este timpul să facem un apel la sfinţenie
pentru ca specificul românesc autentic să dăinuiască şi în vremurile viitoare
prin ancorarea sa trainică în tradiţia ortodoxă creştină, aşa cum s-a păstratat
în Sfânta Tradiţie şi Sfânta Scriptură!
Ce
lumină oferă lumii Mântuitorul nostru Hristos? Şi era atunci la
Ierusalim sărbătoarea înnoirii templului
(Hanuka)
şi era iarnă, iar Iisus umbla prin templu, în pridvorul lui Solomon” (Ioan 10, 22-23). Între
vindecarea orbului de la izvorul Siloam şi Hanuka[1]
există o diferenţă care relevă faptul că cuvântul lumină poate avea două
înţelesuri diferite. Este vorba de existenţa luminii înşelătoare
a fanatismului religios care nu reflectă în niciun fel
identitatea Bisericii, ci reprezintă de fapt un construct al
capitalismului care ghidat de logica marketingului prin care se dorea să se
vândă „creştinism pur” a degenerat până în situaţia paradoxală a comiterii de acţiuni anticreştine în numele apărării dreptei credinţe
creştine, după cum observă Christian fundamentalism is a capitalist construct: The
secret history of American religion”, publicat în Religion Dispatches
din data de 13 mai 2015. (http://www.salon.com/2015/05/13/christian_fundamentalism_is_a_capitalism_invention_the_secret_history_of_american_religion_partner/
).
Sensul creştin al luminii celei
adevărate este reflectat de sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt (Rusaliile), la
Utrenia duminicală a căreia se cânta „Prin
Duhul Sfânt toată făptura se înnoieşte iarăşi dobândind starea cea dintâi“,
ţinând cont de spusele Sf. Ap. Pavel potrivit căruia „Cele vechi au trecut, iată toate au devenit
noi” (II Cor. 5, 17). Desigur că situaţia relatată de este doar un exemplu, dar aceste
tendinţe de manifestare anticreştină în numele dreptei credinţe creştine au
fost şi rămân încă o permanenţă în istoria umanităţii. Cu alte cuvinte,
fanaticul religios este mult mai secularizat decât se teme el că sunt alţii în
jurul lui.
Datoria
încreştinării vremurilor în care trăim sau, în cazul în care îi sunt
potrivnice, a păstrării demnităţii sale creştine. Contrar părerii lui Georg Hegel care
spune că nimeni nu poate fi deasupra vremurilor în care trăieşte pentru că
spiritul vremurilor este şi însuşi spiritul său (cf. GLENN ALEXANDER MAGEE, The Hegel Dictionary, Continuum
International Publishing Group, 2011, p. 262), profesorul Dumitru Popescu - considerându-l pe omul secularizat drept omul care a îmbrăţişat orbeşte această teorie
hegeliană - crede că “marea problemă pe
care secularizarea o ridică în faţa creştinismului constă în tendinţa lui de a
orienta pe om mai mult faţă de lumea de aici, decât faţă de lumea spirituală”
(Pr. Prof. Dr. DUMITRU POPESCU, Teologie şi cultură, Editura
Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti,
1993, p. 66).
Din
punct de vedere creştin, problema spiritului vremii este de fapt problema timpului
în care, după exemplul minunilor săvârşite de Mântuitorul nostru Hristos,
îngăduim „să se arate lucrările
lui Dumnezeu”
(Ioan 9, 3). Cu alte cuvinte, spiritul vremii trebuie să răspândească
mireasma sfinţeniei. Când cineva se joacă de-a alchimistul fitilist care urmăreşte să schimbe prin experimente spiritul vremurilor (Zeitgeist)
cu scopul de a produce mutaţii sociale la nivelul libertăţii umane, în lume se produc ciocniri
violente între oameni. Cine aprinde fitilul revoltelor
sau chiar al războaielor când Dumnezeu preferă ca oamenii să fie făcători
de pace (Matei 5, 9), adică să medieze
conflictele, decât mai degrabă să le creeze? Nimeni altul decât
omul secularizat care vrea cu orice preţ să domine vremurile pe care le trăim.
Singura explicaţie plauzibilă
pentru ceea ce urmează să se petreacă cu Biserica Mântuitorului nostru Hristos
în viitor din cauza puternicului curent de secularizare ce tinde să devină din
ce în ce mai dominant şi intolerant peste tot în lume creştinii vor trece din
nou printr-o purificare „de 40 de ani”. Pentru a înţelege fenomenul
secularizării, ar trebui să ne întoarcem la teoria formulată de Ghenadios
Scolarios, prin care explica teologic căderea Constantinopolului (1453) şi apoi
să facem, în acelaşi timp, o paralelă cu ideea generală existentă la nivelul
oamenilor cu gândire înduhovnicită că, în România, cei 40 de ani de comunism a
reprezentat o perioadă de rătăcire prin deşert. Dar, nu toţi se vor purifica
prin această încercare, după cum însuşi Sf. Ap. Pavel ne spune: „Şi toţi, aceeaşi băutură duhovnicească au băut,
pentru că beau din piatra duhovnicească ce îi urma. Iar piatra era Hristos. Dar
cei mai mulţi dintre ei nu au plăcut lui Dumnezeu, căci au căzut în pustie” (I Cor. 10,
4-5).
[1] Conform Talmudului,
obiceiul aprinderii menorei de Hanuka
- care în limba ebraica înseamnă
"dedicaţie" şi comemorează eliberarea Ierusalimului prin victoria
evreilor Macabei (care se traduce „oameni
mai puternici decât barosul”), conduşi de către Iud Macabeul, împotriva
grecilor-sirieni în anul 165 î.d.Hr – comemorează un miracol comparabil,
păstrând proporţiile, cu minunea Luminii
Sfinte care se aprinde de Paşti la mormântul Mântuitorului nostru Hristos.
Legenda spune că, atunci când Macabeii au vrut să redeschidă Templul evreiesc,
care fusese pre schimbat într-un loc de rugăciune pentru greci şi zeii lor
păgâni, în momentul în care au vrut să aprindă Menora au constatat că nu mai
ulei decât pentru ca lampa să ardă o singură zi. Cu toate acestea, ea a ars ca
prin minune timp de 8 zile, răstimp în care au putut să prepare altă cantitate
de ulei necesară. Menora
specială destinată acestei sărbători se numeşte Hanukia,
de unde şi numele de "Sărbătoare a luminilor" - Hag ha-Urim
(în ebraică "ur" sau "or" semnifică lumină).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu