C U V Â N T
la Duminica a II-a dupa Pasti (a Sf. Ap. Toma);
Ap. Fapte V, 12-20; Ev. Ioan XX, 19-31
Sf. Cuv. Ioan de la Lavra Veche, Sf.
Sfinţit Mc. Pafnutie
CREDINŢA
ÎNSEAMNĂ CERTITUDINE, RESTUL E PĂRERE...
Motto: ... Nu fi
necredincios, ci credincios! (Ioan cap. XX, v. 27)
NECREDINŢA SECULARIZANTĂ A SF. AP. TOMA FACE PRIVIREA
ÎNVIATULUI HRISTOS INOPERANTĂ. Paradoxal, Învierea Mântuitorului nostru
Hristos se dovedeşte prin necredinţa Sf. Ap. Toma, cel care, în virtutea meseriei sale de constructor (fiind reprezentat
iconografic cu o riglă şi cu un echer în mână), a fost considerat în evul mediu
patronul arhitecţilor, zidarilor şi al pietrarilor. Astfel, Sf. Grigore
cel Mare, realizând valoarea necredinţei Sf. Ap. Toma, scria: "Modul lent în care Toma a ajuns la credinţă
ne este mai de folos să ne întărească decât credinţa de-a gata a tuturor
apostolilor credincioşi" (Omil. 26, 7-9: PL 76, 1201-1202).
În artă, Sf. Ap. Toma este reprezentat în genunchi în
faţa Mântuitorului Hristos şi atingându-I coapsa. O astfel de reprezentare este
şi cea a pictorului Italian Caravaggio (1571-1610) - „inventatorul barocului”,
fenomen cultural specific „Contra-Reformei – despre care se crede că prin arta
sa a „secularizat” fenomenul religios. Maestrul Caravaggio este artistul care,
pentru a picta „Invierea lui Lazar”, comandase dezumarea unui trup precum acela
al lui Lazar, mort de patru zile si înviat de Mântutorul Iisus. Ei bine, cine
priveste capodopera sa „Dubiul lui Toma”
realizează realitatea expunerii scenei biblice în care Sf. Ap. Toma, dupa
Înviere, atinge cu degetul rana făcută Mântuitorului Hristos în timp ce era
crucificat de suliţa centurionului Longinus. În acest tablou surprinde faptul
că Mântuitorul Hristos este cel care ia mâna Sf. Ap. Toma spre a o pune în coasta
sa, contrazicând îndemnul „Crede si nu
cerceta!”.
În
acel moment, plin de har şi de pocăinţă, Apostolul necredincios a strigat “Domnul meu şi Dumnezeul meu”.
DESPRE
RISIPIREA VREMELNICEI NECREDINTE A APOSTOLILOR. Sfantul Chiril al
Alexandriei considera că Sf. Ap. Toma credea de fapt în Învierea Mântuitorului
Hristos, dar socotea că Se afla într-un trup care nu mai poate fi văzut.
Când el spune: "dacă nu voi pune
degetul meu în semnul cuielor nu voi crede...", el spune de fapt:
"Nu voi crede că El mai poate fi
văzut, de nu voi pune degetul meu în urma cuielor". Cu alte cuvinte,
acestui Apostol, care nu percepea Învierea ca pe o minune, nu-i venea să creadă
cât de real putea să fie acest fapt. Astfel, acesta încerca să acomodeze
credinţa la propria sa capacitate de înţelegere. Pr. Steinhardt, însă, face
următoarea precizare: “Nu încape aşadar
dubiu că n-au crezut: toţi, nu doar
Toma. N-au crezut pentru că nici nu era de crezut! Într-atât trebuie să
le fi apărut răstignirea, moartea şi înfrângerea lui Iisus drept definitive si ireversibile.
Făgăduinţele Învăţătorului lor: vorbe frumoase, iluzii spulberate, amăgeli ale
cugetului!” (N. Steinhardt, Duminica Tomei, „Daruind vei dobandi”,
Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1994)..
CREDINŢA
DE-A GATA E PĂRELNICĂ. Sf. Ioan Gură de Aur, într-un Cuvânt la Învierea
Domnului, afirmă că “minunile
Apostolilor ne conving despre Învierea lui Hristos mai puternic decât privirea
însuşi a Înviatului. Sf. Ioan Gură de Aur afirmă că, evreii nu ar fi crezut
prin vederea înviatului Hristos, aşa cum nu i-a putut aduce la credinţă nici
pin învierea lui Lazăr. Când poporul a auzit cum a zis Petru către slăbăng: în numele lui Iisus Hristos, scoală-te şi
umblă au crezut mai multe mii (F. Ap. IV, 4). Acel Apostol, Toma, a
văzut pe Cel înviat, şi totuşi nu voia să creadă; dar aceşti vrăjmaşi ai lui
Hristos au văzut minunea lui Petru, şi pentru ea au primit credinţa”
(Omiliile la Postul Mare, Ed. Anastasia, 1997).
Atunci când Dumnezeu vrea ca - prin intermediul
învăţăturii creştine cuprinse în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie - să-i
elibereze pe oameni de necredinţă, El vrea să-i elibereze de o credinţă
părelnică. “Ce e de mirare în faptul că,
voind să elibereze de necredinţă pe fericitul Toma, i-a arătat semnele cuielor,
ca să fie văzute de el spre folosul tuturor...?”, afirmă Sfântul Chiril al
Alexandriei. În comentariul său la acest pasaj din Evanghelia Sfântului Ioan,
acest Sfânt Părinte combate astfel necredinţa ca pe o credinţă părelnică
pornind de la premiza că Sfântul Apostol Toma nu putea percepe Învierea
Mântuitorului nostru Hristos ca pe o minune şi încerca, din această cauză, să
acomodeze credinţa la propria sa capacitate de înţelegere.
De altfel, acesta este şi motivul pentru care extremele
credinţei părelnice sunt la fel de periculoase. Poate că unii, creştini sau nu,
preferă în locul imaginii unui Mesia răstignit cea a Unuia Care ţine bine
biciul în mână, aşa cum le apare Mântuitorul nostru Hristos în momentul
alungării negustorilor din Templul din Ierusalim. Dar, din punctul de vedere al suferinţelor îndurate, cred că Dumnezeu este
într-un dezavantaj asumat. Astfel, în ciuda Învierii Sale, Fiul lui Dumnezeu –
aşa cum i se înfăţişează Sfântului Apostol Toma - poartă stigmatul răstignirii
Sale pe Cruce, care devine din cel moment stigmatul credinţei celei adevărate.
Ce înseamnă acest lucru? Că Mântuitorul nostru Hristos cel Răstignit este
Acelaşi cu Cel Înviat! Iubirea doar de
frica ciomagului şi ascultarea doar de frica pedepsei a sfârşit mereu într-o
falsă stare de fapt: unii se fac că ameninţă, în timp ce alţii se prefac că se
tem. Uniţi de aceiaşi frică, şi unii şi alţii sunt incapabili să înţeleagă cu
adevărat învăţătura Mântuitorului nostru Hristos. De aceea, sătul de atâta
frică El pune capăt acestei nebunii revelându-şi stigmatul propriei răstigniri.
Astfel, cei cu adevărat credincioşi înţeleg că nu pot
prelua din învăţătura de credinţă a Bisericii doar ceea ce le convine! Atunci
când un creştin s-a hotărât să apuce o parte a cârjei, trebuie să fie conştient
că aceasta mai are o pare care-l poate izbi cu putere în moalele capului.
Credinţa în Dumnezeu lasă urme!
Pr. Dr. Bogdan-Aurel TELEANU,
Biserica Sf. Pantelimon din Bucureşti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu