BOALA SPIRITULUI NUMITĂ PĂCAT SE VINDECĂ DOAR PRIN SFINŢENIE

C U V Â N T la Duminica a 4-a din Post (a Sfântului Ioan Scărarul); Ap. Evrei 6, 13-20; al Cuviosului: Efeseni 5, 8-19; Ev. Marcu 9, 17-32 (Vindecarea fiului lunatic); a Cuviosului: Matei 4, 25; 5, 1-12 (Predica de pe munte - Fericirile) - 

BOALA SPIRITULUI NUMITĂ PĂCAT SE VINDECĂ DOAR PRIN SFINŢENIE 

AROGANŢA. În mod paradoxal, ispita bogăţiei a creat în societate contemporană o adevărată piramidă a aroganţei care are la bază false nevoi. Cu toţii – de la patroni până la ultimul angajat - se îngrămădesc să urce pe o scară care nu duce nicăieri. Contrar vorbei «Dacă dai, n-ai!», Sfânta Scriptură ne învaţă că puţină milostenie îl scapă pe om de multe nevoi: «Căci milostenia izbăveşte de la moarte şi curăţă orice păcat. Cei ce fac milostenie şi dreptate vor trăi mult. Iar păcătoşii sunt duşmanii vieţii lor» (Cartea lui Tobit 12, 9-10). Dacă «viaţa omului nu stă în belşugul avuţiei sale» (Lc. 12, 15), cine oare a creat aceasă falsă scară şi cu ce scop dacă - după satisfacerea tuturor nevoilor sale cotidiene - omul constată la sfârşitul vieţii că trece în lumea de dincolo fără nimic? 

POSTUL. Postul, când lucrează virtutea răbdării, devine izvor viu de înţelepciune care ajută la temperarea plăcerilor sufletului omului alimentate de aroganţă. În acest sens, părintele Cleopa spune: „Din sămânţa sudorii postului – zice Sfântul Ioan Scărarul – creşte spicul întregii înţelepciuni. Iar îmbuibarea pântecelui goneşte mintea cea subţire” . Prin urmare, postul minţii înseamnă nevoinţa prin care, folosindu-se de virtutea pocăinţei, se dobândeşte înţelepciunea. Fără pocăinţă nu există mântuire şi, implicit, sfinţenie! Din adâncul proces de pocăinţă din Grădina Ghetzimani, învăţăm de la Mântuitorul nostrum Hristos să ne asumăm şi cea mai mică vinovăţie. Acesta este şi motivul pentru care roşesc sfinţii! Oare cum se simt când aud citindu-se această pericopă evanghelică cei care care cu aroganţă se consideră deja nişte mântuiţi, dispreţuindu-i pe fraţii lor întru aceiaşi credinţă?

IUBIREA. Aroganţa presupune de fapt teamă de oameni, provenită din tendinţa de a considera inutilă oricare nevoinţă trupească împotriva păcatului. Acest lucru reiese din Scara (Leastviţa) Sfântului Ioan Scărarul (1618), această sfântă carte considerară „matricea isihasmului românesc” , care se regăseşte inspirat ilustrată în programul iconografic al câtorva biserici mănăstireşti din ţara noastră, printre care se numără şi mănăstirea Suceviţa, ctitorie a familiei domnitoare a Movileştilor . Poate că omul nu reuşeşete să îşi controleze aşa cum şi-ar dori emoţiile şi impulsurile determinate de frică, dar îşi poate, prin intermediul voinţei, să-şi determine propriile acţiunile. Punându-şi voinţa în armonie cu voinţa lui Dumnezeu, creatorul lumii, omul se pune în armonie cu întreg universul. Referitor la acest mod de lucru al lui Dumnezeu, Sfântul Ioan Scărarul ne atrage asupra lucrării diavolului: “Trei sunt gropile pe care ni le sapă demonii, când voim să ne ducem viaţa potrivit voinţei lui Dumnezeu. În primul rând se luptă pentru a ne împiedica să facem binele. Nereuşind într-acest chip, în cel de-al doilea rând ei se străduiesc să ne determine ca tot ce săvârşim să facem împotriva voii lui Dumnezeu. Iar când furii nu şi-au putut realiza nici acest plan, atunci se furişează în sufletul nostru, lăudându-ne pentru aceea că toată viaţa noastră e după placul lui Dumnezeu. Vrăjmaşa celei dintâi viclenii diavoleşti este grija şi amintirea de moarte; a celei de-a doua, ascultarea şi umilinţa; a celei de-a treia, neîncetata defăimare de sine”. 

SFINŢENIA. Proprietatea omului de a numi corect orice existenţă din jurul său depinde de capacitatea de a discerne între fals şi autentic, ceea ce este posibil doar acolo unde există o „scară valorică” construită cu ajutorul virtuţilor. Sfinţenia este principala formă de rezistenţă în faţa păcatului. Astăzi, parcă mai mult ca oricând, este necesară instaurarea unei ordini sociale care să respecte cu adevărat principiile şi valorile creştine, în detrimentul uneia care susţine în mod fals "dreptul" la păcat! Poporul român are nevoie de sfinţi care să-l ajute să îşi înfrângă orice sentiment de teamă gustând din apa cea vie a cuvântului dumnezeiesc. Doar aşa îşi va lărgi perspectiva spirituală şi va acces la adevărata „scară a valorilor” pe care numai sfinţii pot să o întrezărească. Dimensiunile acestei „scări valorice” depind de lărgimea perspectivei spirituale a omului, pe care mintea o obţine prin lumina harului Duhului Sfânt. Păcatul - ca „boală a spiritului”, după cum a fost catalogat de Sinodul VI ecumenic, ce provoacă dezordine şi confuzie – corupe puterea cuvântului datorită înşelăciunii, care se află la originea păcatului.