DESPRE CLEVETIRE SAU DESPRE VORBIREA FĂRĂ SENS

Care este sensul învăţăturii Mântuitorului Hristos? Este deja binecunoscut faptul că oamenii se pot învârti în jurul unui raţionament, oferind cu aceleaşi cuvinte perspective diametral opuse. Chiar dacă se citează unul pe altul,  datorită interpretării, doi oameni pot da sensuri diferite aceluiaşi cuvânt. "Tonul face melodia!" Mă tem că acelaşi lucru se petrece şi cu învăţătura Mântuitorului nostru Hristos pe care mulţi se hazardează să o interpreteze, în funcţie de propriile interese, fără a ţine cont de fondul spiritual pe care Dumnezeu a încercat să ni-l transmită. Astfel, oamenii ajung să piardă tocmai esenţialul, alegându-se cu cuvinte goale, lipsite de sens.De altfel, acesta este şi mare viciu al retoricii contemporane: vorbirea fără sens. Ori, Dumnezeu vine în lume tocmai din dorinţa de a nu se mai lăsa interpretat în mod eronat sau chiar fals de către pretinşi reprezentanţi ai religiilor! Ori, esenţial în venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu este şansa pe care Acesta a oferit-o omenirii, devenind fundamentul relaţiilor interpersonale.Şi, atunci, cum de doi oameni care folosesc aceleaşi cuvinte ale lui Dumnezeu pot să transmită totuşi mesaje atât de diferite?

Dar, ce se întâmplă atunci când cuvintele dor; când, orice ai spune, se interpretează ca un atac personal? Aceiaşi maladie care îi face pe doi vorbitori să folosească aceleaşi cuvinte pentru a transmite mesaje diferite, îi poate face şi pe ascultători ca să interpreteze după bunul lor plac ceea ce li se comunică. Mi-ar fi foarte simplu să concluzionez că această maladie are legătură cu un duh al mândriei care îi face şi pe unii şi pe alţii să se creadă mai importanţi decât sunt în realitate. Dacă oamenii ar înţelege faptul că Biserica condamnă păcatul, dar nu şi pe păcătoşi, toţi cei care se consideră mai importanţi până şi de cât Dumnezeu, nu ar mai interpreta ca un atac personal tot ce aud vorbindu-se în jur. Ne plânge că oamenii în jurul nostru clevetesc, dar, oare, nu suntem tot noi cei care încurajăm cleveteala prin simplul fapt că dăm importanţă tuturor prostiilor care se vorbesc în jurul nostru? Sau, mai rău, nu o clevetim şi noi la rândul nostru doar pentru simplul fapt de a distrage atenţia către ceilalţi. Sunt convins că, dacă nu ne-am mai lăsa afectaţi de ceea ce spune gura târgului, într-un final obiceiul clevetirii şi al vorbirii fără sens ar dispărea în totalitate.Parafrazând zicala referitoare la hoţi, cred că putem spune că "Clevetorilor, de clevetitori le este frică!".

Cu riscul de a părea că mă contrazic voi spune că până şi clevetitorii sunt incluşi în planul de mântuire a lumii. Omul, care are tendinţa de a interpreta tot ceea ce se petrece în jurul său drept mesaj de la Dumnezeu, se poate folosi de "gura lumii" în măsura în care ştie să se smerească pe sine. Omul smerit nu suferă din cauza relelor care se spun despre dânsul pentru că se consideră pe sine cu mult mai rău decât îl descrie lumea. Oare, nu ne rugăm lui Dumnezeu ca să fie milostiv cu noi păcătoşii? Atunci, dacă mă consider realmente păcătos, de ce aş mai suferi că lumea spune vrute şi nevrute despre mine? Nu vreau să bravez, ci doar să caut soluţii la răutatea celor care pot ieşi pe gură oamenilor.